Orașele oamenilor

O mare criză a acestui timp este sufocarea orașelor de către mașini. Și nu-i o simplă constatare, ori o tandră figură de stil, ci este o realitate crudă, care a depășit imaginația arhitecților și decizia edililor. Viteza cu care s-au înmulțit mașinile provoacă dificultăți de deplasare, șiruri dezarmante de vehicule, nervi, timp pierdut, confort la condus și multe altele. Fenomenul este agresiv și greu de rezolvat. Acum mă gândesc la starea românească a deplasărilor. Mai zilele trecute, am fost la Cluj-Napoca, unde străzile erau, și sunt, artere pe care mașinile mai mult stăteau decât se deplasau. Apoi gâtuirea de la podul de la Dej.
Și Baia Mare are porțiuni de meditație agitată pentru șoferi. La trecutele alegeri locale, unii candidați au amintit despre aceste necazuri ale civilizației, dar vorbele lor au deo­camdată statut de promisiuni. Fenomenul este mult mai complex. Când au fost proiectate, ori modernizate orașele, era greu de prevăzut invazia mașinilor. Așa că, în aproape toate orașele, oamenii se plâng de traficul congestionat și de lipsa locurilor de parcare. Sunt și orașe în care preocuparea în această direcție este vizibilă. Dar mai este mult până aproape. S-au făcut destule pentru orgoliul mașinilor și multe în defavoarea oamenilor. Când orașele vor fi redate oamenilor? Cum a fost nu va mai fi, cred, niciodată.
Marea îngrijorare a șoferilor sunt locurile de parcare. Subiect răsucit după mulți copaci. Greu de rezolvat, într-un timp scurt, această stare de lucruri. Sunt vizate spațiile verzi din orașe, dar nu se poate transforma orice palmă de pământ urban în parcare. Unii edili visează la parcări suspendate ori subterane. Mici tentative de acest fel au prins contur în unele orașe. Dar sufocarea orașelor de către mașini este o realitate. Eu pledez pentru orașe și pentru oameni. Mai ales pentru oameni. Prietenul, dramaturgul de talie europeană Matei Vișniec, trăitor în capitala Franței, a descris într-un articol preocuparea primăriței Parisului pentru a rezolva această ecuație dificilă. Doamna Anna Hidalgo a câștigat Primăria Parisului tocmai cu promisiunea de a face din metropola franceză un oraș mai ecologic, social și umanist.
Încă din primul mandat, socialista a redefinit politicile urbane și de mediu, având drept obiectiv recuperarea terenului ocupat de mașinile personale, în favoarea pietonilor și a bicicliștilor. A stârnit numeroase proteste, a explicat cu argumente despre ce este vorba și lumea s-a arătat înțelegătoare. Așa a desființat peste 60 000 de locuri de parcare stradale pentru a lărgi trotuarele. Și-a luat aproape specialiști care au găsit soluții convenabile. O altă măsură de descurajare a traficului auto se referă la viteza maximă de deplasare a mașinilor în oraș – 30 km/oră, cu excepția câtorva bulevarde. Primărița Parisului vrea să transforme orașul astfel încât fiecare locuitor să poată ajunge pe jos, sau cu bicicleta acolo unde are nevoie într-un sfert de oră.
Nu știu cum se poate întâmpla această minune, dar așa scrie românul naturalizat la Paris. Apoi a sugerat primărița că este nevoie de o mai echitabilă amplasare a spațiilor comerciale, a școlilor și spitalelor, a spațiilor culturale. E un șantier dificil și riscant, poate chiar utopic, de care s-a apucat cu curaj. Un oraș de dimensiunea Parisului nu-i tocmai lesne să-l adaptezi la noile cerințe ale civilizației. Și totuși se încearcă. Este nevoie ca orașele să fie redate oamenilor. Că acum ele aparțin mașinilor, conduse și ele, încă, de oameni. Mi-am amintit de o situație din Anglia, unde s-au înmulțit atât de mult oile, că aveau nevoie de lână, că a ieșit vorba că oaia l-a mâncat pe om. Englezii au rezolvat, nu ușor, această povară. Dar să revin la oile noastre. Am auzit că prin Scandinavia orașele sunt mai aerisite. Oamenii pot respira omenește. În marile orașe europene se încearcă, cu reușite, armonia dintre om și mașină. În recentul val electoral am auzit și propuneri românești în această direcție. Vom fi atenți la ce se întâmplă și în orașele noastre din Maramureș.