Consultații cu bilet de trimitere, dar cu bani

0
227

Biletul de trimitere de la medicul de familie ar trebui să ne asigure o consultație gratuită. Numai că de la teorie la practică, e mare diferenţă.

O astfel situație ne-a fost sesizată la redacție. Mai precis, un băimărean care a avut nevoie de o consultație la un medic de specialitate a obținut, în prima fază, un bilet de trimitere de la medicul de familie, apoi și-a făcut o programare la medicul specialist. În mod normal și firesc, biletul de trimitere trebuia să-i asigure consultația gratuită. Și așa este, consultația a fost gratuită. Însă consultația nu include alte servicii precum ecografie, EKG sau alte investigații medicale care pot fi făcute la cabinetul medicului specialist.
Băimăreanul în vârstă de 46 de ani susţine că ar fi trebuit să fie informat despre aceste costuri suplimentare. „A fost o surpriză pentru mine. Am așteptat două luni pentru programarea asta și în ziua programării am fost sunat ca să confirm că mă voi prezenta. Abia atunci am fost informat că voi avea de achitat 200 de lei. Dacă nu aveam biletul de trimitere aș fi plătit 300 de lei. Dacă știam de la început, aș fi achitat 100 de lei în plus, ca să nu mai aștept două luni degeaba”, a spus el.
Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureș ne-au declarat că, într-adevăr, doar consultația este gratuită, iar aceasta nu include alte servicii. „Consultația medicală este gratuită, cu bilet de trimitere de la medicul de familie. Dar nu toate serviciile sunt decontate prin CAS. Ecograf, EKG sau alte investigații ar putea să trebuiască achitate de către pacient”, a spus Claudia Ganea, purtătorul de cuvânt al CJAS Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.