Gata! Culmea Prelucilor a ieșit total din izolare!

4
2386

Ultimul cătun primește asfalt!
Odinioară, Culmea Prelucilor, zonă de tampon între Țara Chioarului, Fisculaș și Țara Lăpușului, era incredibil de izolată. Erau dificile drumurile de acces, abia pietruite, iar drumurile dintre sate erau băi de nămol.
Povestea s-a schimbat total în ultimii 20 de ani iar acum, se asfaltează ultimul acces spre Preluci rămas pietruit și accesul prin ultimul cătun cu drum modest pietruit.
Vă reamintim. Cu 30-40 de ani în urmă și îna­inte, femeile de pe Culmea Prelucilor nășteau acasă, le era imposibil să ajungă la oraș în timp util pentru a naște. După necazuri și încercări nefericite, după ce au născut prin păduri sau pe văi, în căruțe, în drum spre asfalt, femeile au decis să fie pe rând Moașa satului și au născut, una câte una, fără probleme. La fel, aveau un preot la 3 sate, nici vorbă de doctor, decât în Copalnic eventual. Drumurile dintre sate erau imposibile. Ne amintim o scenă, în care, acum aproximativ 20 de ani, regretatul primar de Săcă­lă­șeni (pe atunci includea Coașul și Coltăul) Sabin Raț ne trimitea în cătunul Întrerâuri cu viceprimarul, cu un tractor cu remorcă pe două roți! Care roţi erau pe jumătate prin nămol, practic nu răzbeai nici cu 4×4 și nici măcar pe picioare, rămâneai blocat „pe carosabil”. Acum, la momentul scrierii acestor rânduri, se asfaltează drumul dinspre Coaș, pe la Valea Slav, prin Defileul Cavnicului, spre Întrerâuri! Aceasta fiind cam ultima rută de acces de asfaltat.
Accesul dinspre Copalnic spre Preluca Nouă e asfaltat de mult și e drum județean. Cel de la Preluca Veche mai așteaptă, dar cei de acolo au acces excelent de la Groape, cu o lipsă de 800 de metri pe drum pietruit. La fel, se lucrează și e gata schițat drumul, cu alură de ditamai stradă lată, de la Sălnița spre Dealu Corbului, sunt puse straturile de piatră și urmează asfaltare, după cum se vede în foto. Alt acces spre Preluci e de la Șomcuta prin Buteasa Râu spre Codru Butesii, perfect asfaltat. Anul trecut, s-a asfaltat în cătunul Aspra. Mai rămân Dealu Corbului și Copalnic Deal probabil, în rest, Culmea Prelucilor va avea drumuri bune peste tot!
Drept dovadă, gospodăriile înfloresc, apar oferte turistice, de la pensiuni cochete în Preluca Veche la glamping, călărie etc în Preluca Nouă, prețurile terenurilor cresc, ba au început să nu se mai vândă, prelucanii ar păstra ceva sălbatic și liniștea din atmosfera de odinioară. Totuși, salutăm lucrările de asfaltare de la Coaș-Întrerâuri, la fel cele ce urmează de la Sălnița la Dealu Corbului. Au mai rămas mici porțiuni ici-colo, pe teritoriul Copalnicului și al orașului Târgu Lăpuș, în rest, Misiunea Culmea Prelucilor pare îndeplinită, după înființarea rețelei de alimentare cu apă (o mare problemă a zonei…) au intrat în secolul 21!

4 COMENTARII

    • Pai…dacă citeați articolul vedeați că nu asta a zis…spune clar că sunt bucăți neasfaltate. Ideea e că toate drumurile principale sunt acum bune pentru mașină mică.

  1. Frumos, frumoasă zona, dar când se va reabilita drumul dintre Hideaga și Mires sau drumul de la Ulmeni până la granița cu Sălaj, mai mare rușinea aceste drumuri sunt betonate din ani ‘1975-1980, nu se poate să nu știe Consiliu Județean de ele?!!

  2. ma si bucur, is si trist. dupa drumuri bune vine puhoi de oameni. ceea ce e bine pentru localnici, nasol pt natura, care pe acest platou e fantastica. dar probabil terenul dificil va pastra si natura. oricum, buna treaba tuturor celor implicati.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.