V-am obișnuit cu întoarceri în timp asupra anilor 60-70-80 în Baia Mare inițial, apoi în Baia Sprie,. Evident, urma Sighetul, nu? Spre marea noastră încântare, Sighetul de azi e …tot cel de ieri!
Și pentru că edilul municipiului era prins în program de audiențe, n-am reușit să-l scoatem la o plimbare, să vedem locurile legendare ale orașului său. Dar ieșiți în centru, ne-am întâlnit cu un personaj de marcă a orașului, un aristocrat al politicii maramureșene, care a lăsat amprenta asupra întregului Maramureș, nu doar asupra orașului. Gheorghe Mihai Bârlea, fost senator și prefect de Maramureș, a pornit cu noi, la pas, prin Sighet, povestind despre trecutul și prezentul urbei. Dar înainte, o felie de istorie mai veche. Nu insistăm asupra etimologiei numelui Sighetului, care va genera clar orgolii. Nici asupra legendelor mai mult sau mai puțin reale. Dar orașul e atestat în 1326, o particularitate a sa, dincolo de multitudinea de popoare și de credințe, e că este singura localitate din Maramureș despre care știm c-a fost atacată de trupele moldovene ale lui Ștefan cel Mare (și cel Sfânt?), cot la cot cu tătarii care vor reveni și în 1717.
„Au început lucrările la reabilitarea cinematografului, sunt gata cele de la Liceul ucrainean, de asemenea s-a finalizat reabilitarea aleii spre piața, la rându-i legendară”, ne spune Gheorghe Mihai Bârlea. „Imaginează-ți cum ar arăta centrul Sighetului cu toată acea linie de clădiri reabilitată, inclusiv hotelul Tisa-Coroana ce are acum proprietari maghiari, dar care încă nu au făcut vreo reabilitare exterioară! Altfel ar arăta Sighetul! Și mai am eu o obsesie, să îndepărtăm Cuiul acela de pe aleea spre Memorial, nu își are locul. Am înțeles ideea, ironia, dar se poate pune în altă parte, să zicem la pod, la graniță, dacă tot se agață harta în cui aici…”, spune omul de cultură. Cu un drum, amintim nefericitul monument al Scaunului, și el îndepărtat. Era la doi pași de statuia lui Leonard Mociulski, omul care a apărat Sighetul…
Dar să facem o plimbare prin zona centrală a Sighetului. Prima observație… parcă nu s-a schimbat nimic! Ajută clădirile vechi, dar și magazinele… Sighetul are „magazine de modă” cu baticuri și cu sumne! Nu unul, vreo patru!!! Are magazine cu numele vechi, gen Garofița sau Liliacul, dar și noi haioase, gen Mămuca. Un deliciu să parcurgi centrul orașului! Da, sunt reabilitări făcute sau în curs, așa e. Iar cele încă neatinse se căznesc să supraviețuiască. Dar sunt acolo. Exemplificăm cu legendarul restaurant, emblematic, 
Curtea Veche, cel cu stema superbă de la intrare. Sau hotel Corona, care încă își caută noua identitate, spre deosebire de Grădina Morii care arată deja bine, a renăscut. Centrul orașului are biserici vechi, muzee, iese clar în evidență cea mai veche biserică din Maramureș, cea reformată, cu lupii la colțuri, o superbă lucrare de arhitectură. Clădiri cu elemente baroce sau eclectice, un deliciu. Adăugăm în listă clădirea Primăriei, dar și Închisoarea Sighet, etaloane, la fel cum nu putem omite piața Sighetului, cea în care poți cumpăra orice în afară de alimente românești, în afară de Kalashnikoave (mai știi?). Ai în Sighet poze la minut, magazin de instrumente muzicale, de haine populare, cine știe ce se mai ascunde în gangurile acelea care contrastează perfect cu centrul în sine? Într-unul gunoaie, în altul găini, în altul lomuri și mașini stricate, altul e perfect, plin de icoane, al unei episcopii sau al vreunul partid. 
Însuși Simion Corbul – Hollosy Simon în statuie privește lung spre străduțe înguste și ganguri… nu pare a fi ce picta el și celebra sa Școală Băimăreană. Dar superbul balcon cu busturi de zeițe, cu influențe renascentiste? Delicios…poate scufundați, stimați edili, cablurile în zonă, toți turiștii l-ar fotografia dar pot ori cu cabluri ori din mijlocul carosabilului ultracirculat…
Atenție, am vorbit de centrul Sighetului. Recunoaștem, am vrea să vedem și marginile ba chiar Iapa și alte „margini” de care locuitorii urbei se plâng, în materie de drumuri, salubrizare, etc. Dar nu poți să nu recunoști că Sighetul și-a păstrat parfumul. Indiscutabil. Cu tot noul, cu schimbări de regimuri și orânduiri, cu război la graniță, Sighetul rămâne o atracție cu parfum și pe alocuri cu iz de mucegai, cumva necesar…
