De azi, începe Evaluarea Naţională

0
21

Absolvenţii claselor a VIII-a intră în febra examenelor. Azi, 25 iunie, elevii de clasa a VIII-a dau proba scrisă la limba și literatura română. Accesul în sală al elevilor este permis între orele 8 – 8.30. Este interzisă intrarea în sala de examen cu manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile sau instrumente electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Următoarea probă (matematică) va avea loc joi, 27 iunie, iar proba pentru elevii care au studiat limba și literatura maternă este programată vineri, 28 iunie. “Probele încep la ora 9:00, când elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare). Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2024”, precizează oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş. Primele rezultate la Evaluarea Naţională vor fi afişate în 3 iulie, până la ora 14.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.