Ca-n codru: și-au făcut drum cu camioanele peste terenul unui sătean

0
1938

Situație incredibilă pentru o maramureșeancă, ce s-a trezit peste noapte că terenul ei aflat la marginea localității este călcat sistematic de mașini mari și camioane, fără să existe drum pe acolo.

Totul a început în urmă cu două săptămâni, când o firmă de telecomunicaţii a închiriat un teren la marginea localității Săcălă­șeni, pentru a amplasa acolo antene. Însă pentru a ajunge la locul cu pricina, muncitorii au ales drumul cel mai scurt, respectiv peste o proprietate privată. Fără să întrebe, fără să ceară voie, au trecut cu camioanele peste un teren privat, deranjând în mod evident proprietarii.
„Au distrus foarte tare totul. Muncitorii au intrat să facă placa de ciment și să pună antenele. Au intrat cu camioanele și mi-au distrus terenul foarte mult. Am fost la fața locului cu poliția și am demonstrat prin actele pe care le-am prezentat că sunt proprietar și că terenul este intabulat, fără drum de acces. Mi s-a spus că, potrivit legii, trebuia împrejmuit și să pun un panou cu proprietate privată”, spune proprietara terenului, Diana Pop, care mai menționează că nu i s-a cerut voie și nici nu a fost anunțată că vor avea loc aceste lucrări.
După câteva zile, terenul a fost împrejmuit, iar proprietara așteaptă acum să i se facă dreptate.
„Am cerut să mi se facă o evaluare la distrugerile pe care le-au făcut. Eu mi-am și împrejmuit terenul și am împrejmuit și o parte a terenului verișoarei mele (aflat în imediata vecinătate, n.r.), dar tot au intrat”, mai spune ea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.