A fost semnat contractul de finanţare pentru Castelul Pribileşti

0
163

Oficialii Consiliului Judeţean Maramureş au anunţat că s-a primit de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest contractul de finanţare semnat pentru reabilitarea Castelului Teleki din localitatea Pribilești. Proiectul vizează restaurarea şi valorificarea monumentului istoric ce ar urma să fie transformat într-un centru cultural multifuncţional. Valoarea contractului este de 13 milioane de euro.
„Au fost câteva etape cheie în implementarea acestui proiect. Am achiziționat Castelul Teleki, aflat anterior în proprietate privată, într-o stare de degradare avansată. La finalul anului 2021, acoperișul era complet distrus, ceea ce punea în pericol structura întregului edificiu. Am intervenit rapid pentru a pune în siguranță acoperișul, prin reparații esențiale care au prevenit prăbușirea castelului. În cursul anului 2022, am elaborat documentația tehnică necesară pentru reabilitare, un proces complex care a implicat colaborarea cu specialiști din diverse domenii. În 2023, am depus cererea de finanțare, iar eforturile noastre au fost răsplătite prin obținerea unei finanțări nerambursabile în valoare de 13 milioane de euro. Semnarea contractului de finanțare reprezintă momentul oficializării sprijinului financiar necesar pentru implementarea proiectului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan.
În prezent se fac demersuri pentru exproprierea terenurilor adiacente castelului, cu scopul de a integra și revitaliza grădina acestuia, transformând-o într-un spațiu de recreere, potrivit pentru evenimente culturale.
„După finalizarea lucrărilor de reabilitare, Castelul Teleki va deveni un centru cultural multifuncțional. Castelul nu va fi doar un simbol al patrimoniului nostru istoric, ci și un loc important pentru comunitatea locală. Acesta va putea găzdui evenimente culturale și educaționale, dar va oferi și oportunități pentru organizarea de tabere pentru copii”, a mai spus şeful administraţiei maramureşene.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.