Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira • „A fost episcopul tuturor… era foarte sigur de prezența lui Dumnezeu”

0
111

• Urmare din nr. 10378/15 iunie 2024 •

“Am încercat tot timpul să fiu prezent în momentele importante din viața Înaltpreasfințitului Justinian”, mărturisește preotul Daniel Pop din Plopiș. Preotul spune că obișnuia să fie nelipsit de la ziua de naștere a ierarhului maramureșean, la fel cum era prezent și în alte momente importante. A simțit întotdeauna că se află lângă un adevărat părinte duhovnicesc. Oamenii din jurul lui au confirmat valoarea Înaltpreasfințitului Justinian.
“Nu a fost doar stareț rugător, a fost și arhitect la Rohia, a făcut multe demersuri administrative acolo, a fost priceput în toate domeniile, a și scris, a fost și cărturar pe lângă faptul că se ruga foarte mult și a fost foarte aproape de oameni. Se ruga foarte mult. Soacra mea e din Maramureșul Voievodal. face parte dintr-o familie de buni credincioși. Mi-a spus așa: noi nu am știut niciodată de unde e Înaltpreasfințitul Justinian până nu te-ai dus tu preot în parohie la Plopiș. După ce ai mers tu s-a dus vorba. Părintele Justinian a fost al tuturor. A fost episcopul tuturor, niciodată nu a scos în evidență zona aceasta din care provine, deși are cu ce se mândri în Țara Fisculașului, Țara Chioarului, e zonă frumoasă, cu obiceiuri, tradiții, oameni cuminți. El a fost al tuturor, nu s-a știut de unde e. A fost și din Dragomirești, și din Baia Sprie, și de la Rohia. Era părintele tuturor. Asta a plăcut foarte mult generațiilor trecute. Avea dragoste, seriozitate, demnitate, l-am văzut în toate ipostazele, chiar și în momentele în care era mai sever. Când trebuie să mustri, mustri pentru că un copil nu se corectează dacă nu e mustrat, dar până la urmă a căutat pacea, liniștea și a fost un om bun, cu suflet mare. A fost alături de preoți, de credincioși. În asta constă frumusețea unui om: să fie natural, firesc, sincer cu el însuși”, a precizat părintele Daniel Pop.
Preotul din Plopiș a evidențiat și faptul că episcopul Justinian avea darul “înainte vederii”. “În Plopiș am auzit de două cazuri, femei cu necazurile lor în familie care au mers la Înaltpreasfințitul Justinian. El le-a sfătuit: mergeți, rugați-vă, o să vedeți că va fi bine. E și cazul diacului meu de la strană care s-a pierdut și s-a regăsit ca și fiul risipitor. Cum a spus Înaltpreasfințitul Justinian, așa a fost. Soția lui mi-a povestit. În familia ei a fost o minune, soțul ei a apucat într-o direcție greșită, dar iată că în cele din urmă a ajuns și cântăreț. În 2003 cânta timid în biserică, am auzit că are glas frumos și am zis: dumneata vii în strană, ca după mulți ani să aud povestea cu întâlnirea dintre soția cântărețului și Înaltpreasfințitul Justinian. A schimbat viețile multor oameni”, a adăugat preotul.
Pe de altă parte, părintele Daniel Pop, afirmă că a încercat mereu să urmeze exemplul Înaltpreasfințitului Justinian Chira, în ce privește respectarea adevărului și liniei drepte în slujire și în relația cu ceilalți.
“Am învățat să îmi țin promisiunile, să concretizez ceea ce mi-am propus, să fiu dedicat întru totul în primul rând Bisericii, să nu fac niciun fel de rabat, ceea ce este legat de biserică să fie sfânt, că sfânt este locul, sfântă este Biserica. Nici Înaltpreasfințitul Justinian nu s-a abătut deloc de la acest drum, deși îi erau mulți împotrivă mai ales în perioada comunismului. S-a lăsat dus de bunul Dumnezeu, s-a lăsat purtat de brațele lui Dumnezeu și a Maicii Domnului. Sunt convins că acesta e drumul cel mai bun. Hristos spune: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Dacă tu te abați de la calea Lui înseamnă că nu îl urmezi. Dacă nu grăiești adevărul ce ai rezolvat? Adevărul supără în cele mai multe cazuri, dar cu toate acestea e important să spui adevărul. Iar Viața e darul lui Dumnezeu. Să nu vorbești prea mult, să lași faptele să vorbească. Înaltpreasfințitul Justinian așa era. De aceea a fost natural. Când a vorbit, a vorbit liber, nimic nu a fost pregătit, regizat dinainte. A fost sincer cu el, sincer cu poporul. Mă minuna convingerea lui că este cu Dumnezeu. Niciun moment nu spunea: vai ce frică îmi este, oare ce se va întâmpla sau incertitudini de genul acesta. Era foarte sigur de prezența lui Dumnezeu și de faptul că el își face datoria așa cum trebuie”, a concluzionat preotul Daniel Pop. (va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.