Poetul Ioan Es. Pop s-a născut la data de 27 martie 1958 în localitatea Vărai și a decedat în 19 iunie 2024. A fost student al Facultății de Litere, Universitatea de Nord Baia Mare, unde a debutat în revista studențească „Nord” în anul 1981. După finalizarea studiilor universitare, în 1983, este numit profesor de limba și literatura română în comuna Ieud. Urmează șase ani de carieră didactică, apoi pleacă, în anul 1989, în București. După Revoluția decembristă intră în colectivul revistei „Luceafărul”, unde parcurge etapele preliminare de corector, tehnoredactor, redactor, secretar general de redacție.
Colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” l-a evocat, ieri, pe poetul maramureşean, la Fondul Documentar al Academiei Române, în prezența prof. Ioan Marian Pop, director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Baia Mare și văr al poetului, Olimpia Ghețe și Mariana Chiș, din Vărai, locul pe care poetul l-a numit „satul cu nume de paradis scufundat”, Săluc Horvat, care l-a cunoscut pe studentul Ioan Es. Pop și a urmărit îndeaproape devenirea lui poetică de la debut până la statutul de mare poet contemporan.
Despre viața și opera poetului Ioan Es. Pop a luat cuvântul: dr. Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, inițiator și moderator al evenimentului, care a fost și fondatorul revistei studențești „Nord” în care a debutat Ioan Es. Pop.
„Contemporanul și confratele nostru, Ioan Es. Pop, a pășit dincolo de Styx și a trecut pe drumul acelei eternități pe care el n-o mai poate influența, căci intrarea pe poarta eternității se face mai devreme, atunci când apar primii muguri de floare de eternitate, de mângâiere a absolutului în formele în care el penetrează viețile noastre aici, care după aceea ne veghează și ne păzește din sferele astrale în care știm că sufletele peregrinează o vreme, până la așezarea loc definitivă în Cerurile Domnului, iar aici pe pământ, în cerurile patriei și a fiecăruia dintre noi în parte rămânem cu amintirea ființei nemuritoare și cu lanțul de amintiri, trăiri, ale omului muritor și trăitor în imperfecțiunile vieții, așa cum ne este dat să ne ducem fiecare destinul său”, a mărturisit Teodor Ardelean.
