Municipiul Baia Mare vrea un nou împrumut bancar

2
499

Edilul municipiului Baia Mare spune că a găsit soluția pentru una dintre principalele provocări pe care administrația le întâmpină în demararea și finalizarea unor obiective de investiții de anvergură, respectiv bugetul necesar confinanțărilor. Astfel, s-ar putea materializa un parteneriat între Municipiul Baia Mare și Banca Europeană de Investiții.
Din cele 25 de proiecte pentru care s-a obținut finanțare și sunt deja contractate, 117 milioane lei sunt neeligibile. De asemenea, pentru celelalte 33 de proiecte depuse spre finanțare este necesară o cofinanțare de la bugetul local care se ridică la 157 milioane lei. În urma discuțiilor cu reprezentanții Guvernului, a fost identificată o posibilitate de colaborare cu Banca Europeană de Investiții. Astfel, primarul a stabilit deja o întâlnire cu reprezentanții Băncii care va avea loc la Bruxelles, la finalul lunii iunie.
Consultări cu experții băimăreni
Blocajele în realizarea demersurilor pentru proiectele pe fonduri europene și lipsa discuțiilor aplicate cu experții băimăreni din diferite domenii reprezintă alte probleme cu care se confruntă administrația publică locală. „Sunt documentații care nu ajung la timp unde ar trebui pentru că… unii uită să le trimită ori le e prea lene să le facă. Nu pot să înțeleg și nu voi accepta astfel de comportamente care aduc, în final, prejudicii imense băimărenilor! O altă situație problematică ține de modul în care ne consultăm cu specialiștii pe tema unor proiecte. Ca să dau un exemplu, avem proiectul de reabilitare al Colegiului Tehnic C. D. Nenițescu. Am trecut prin toți pașii procedurali și ne-am blocat la ultimul, avizul Comisiei de estetică urbană, unde experții arhitecți au cerut modificarea acoperișului. Deși este o chestiune aparent neînsemnată, modificarea proiectului înseamnă reluarea de la zero a tuturor pașilor și, implicit, întârzierea depunerii spre finanțare. Trebuie să discutăm cu profesioniștii, să le prezentăm încă de la început ceea ce vrem să facem și, atunci când realizăm un proiect și vrem să îl depunem spre finanțare, să fie gândit și pregătit conform și corect încă de la început!”, a spus primarul Doru Dăncuș.

2 COMENTARII

  1. ACTUALUL PRIMAR VĂ FURĂ. A-I MULT DECT CHERECHES ,DEOARECE BAGA MÂNĂ ÎN BUZUNARELE BAIEMARENILOR ,INDIRECT PRIN ÎNDATORARE ,FIINDCĂ NU FAC PE PROIECTELE EUROPENE DE UNDE NU POT FURĂ CA ȘI DIN BANI PUBLICI !!!!

  2. ,, Nu pot să înțeleg și nu voi accepta ” … Ha , ha , ha …. asta doar pentru a justifica împrumutul. Pentru voi Fondurile Europene e un film SF . Incapabili…

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.