Enunţ: NU TREBUIE SĂ NE DĂM CU PĂREREA DESPRE ORICE! Chiar nu trebuie! Şi nici n-am fi făcut-o, de nu devenea ironică situaţia… despre scandalul huiduielilor de la concertul Coldplay s-au dat deja cu părerea de la Eduard Hellvig la Smiley, ba chiar şi Bănescu al Bisericii Ortodoxe. Toţi subiectivi până-n China şi înapoi. Nimeni nu vrea să vadă evidenţele, aşa că trebuie să le spunem.
În primul rând, în ciuda vânzărilor şi a stadioanelor pe care le umple, Coldplay nu e o trupă mare, de amploare. Ei sunt balonul gonflat al muzicii anilor 2000, aşa cum în anii ‘80 erau Depeche Mode, în anii ‘90 U2. Fără supărare, din poziţia colecţionarului şi ascultătorului de muzici din anii ‘80 încoace, trupele sus amintite nu sunt nici virtuoase, nici monumentale, drept dovadă abia de le cunoaşteţi una-două piese. Ei au fost un fel de alternativă uşurică pentru cei cu pretenţii, care nu voiau să se îndrepte spre rock, blues şi jazz, dar nici nu voiau să asculte muzicile „populare” ale momentului, nu se amestecau cu Vulgul. De aici şi reacţia fanilor la struţocămila manelizată… ei au venit pentru că ascultă „altceva”, nu trendul, care-o fi el. Dacă e să ne raportăm la cifre, ele confirmă ideea noastră…Coldplay, la fel ca U2, fac parte din clubul deloc select al trupelor la fel de urâte pe cât sunt de iubite, ele apar în ambele topuri ale marilor reviste de specialitate. Altfel spus, publicul român a reacţionat corect. I s-a propus CEVA, în preţul biletului şi a primit… ceva ce nu dorea. Deşi concertul în sine nu a fost prost. Dar revenim, Coldplay e o trupă pop…ulară şi atât, în ciuda pretenţiilor. Cât despre experimentul de fuziune a unor genuri, au venit cam târziu şi cam fără sare şi piper.
Fenomenul Fusion s-a născut demult de tot, în anii ‘70 ai secolului trecut. Însuşi rock’n rollul s-a născut din fuziunea de gospel cu blues şi country. Au urmat memorabile fuziuni de rock cu blues, de rock cu jazz, de jazz cu funk, de jazz cu muzica etno. De rock cu etno. Nume precum Santana (latin rock), Chick Corea (jazz rock şi latin jazz), John McLaughlin cu trupa Shakti (jazz cu muzică indiană) sunt arhicunoscute şi au schimbat actuala faţă a muzicii cu experimentele lor curajoase. Cele mai importante surse de inspiraţie pentru muzicienii atenţi la ideea de fuziune au fost folclorul popoarelor şi muzica clasică. De aceea spunem că amestecul de Coldplay cu manele a fost huiduit pe bună dreptate de plătitorii de bilete deloc ieftine de la Bucureşti. Sigur, unii/alţii au fler. Şi reuşesc să obţină efecte pe dos. De amintit Madonna cu trupa ucraineană de gypsy punk Gogol Bordello, amestecând legendarul „La isla bonita” cu „Pala tute”. Sau Nightwish cântând în stil epic rock tema de musical „Phantom of the opera” (nu în stil Cătălin Crişan-Vorbeşte marea…). Şi dacă tot am ajuns acasă… de ce să nu amintim că s-a făcut la noi fuziune de genuri şi de trupe la nivel înalt. Iris cu Felicia Filip sau… cu Cabron, Phoenix cântând etno rock dintotdeauna, chiar Zdob şi Zdub. Nu poţi spune că publicul românesc a fost surprins de experimentul controversat… el a fost doar unul de prost gust. Şi dacă tot e s-o spunem pe cea dreaptă, Coldplay are corespondenţi în muzica românească, pe Direcţia 5 sau mai nou pe Holograf…de la care nu aştepţi experimente impresionante, nu?
