În Poienile de sub Munte • Un proiect de modernizare a drumurilor așteaptă finanțarea

0
39

În luna ianuarie a acestui an s-a depus cererea pentru obținerea fondurilor necesare realizării proiectului de îmbunătățire a drumurilor locale. Este vorba despre „Modernizarea Drumurilor de Interes Local în comuna Poienile de sub Munte”.
Conform proiectului se vor moderniza drumurile locale Biserica Adventistă, Banias, Paniana, Pașisni. Lungimea prevăzută este de 4.483 metri. Proiectul include construirea de șanțuri betonate pe o lungime de 1.703 metri, realizarea a 244 de metri de podețe pentru acces la proprietăți, construirea a 2.257 metri de rigole carosabile, plus 10 podețe transversale tubulare. Cererea a fost depusă la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), prin Programul FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltarea Rurală), implementat prin Planul Strategic 2023-2027, sub intervenția DR-28. Primăria anunță că documentația de avizare a lucrărilor de intervenție (DALI) a fost finalizată în toamna anului trecut, și acum așteaptă cu un mare interes să vadă dacă proiectul va primi finanțare. „Avem multe străzi care necesită asfaltare și, chiar dacă lucrăm la mai multe proiecte simultan, ne vom asigura că le vom realiza treptat”, mai punctează cei din autoritatea locală a comunei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.