Întâlnire de neuitat, după 50 de ani de la absolvirea Colegiului Economic Baia Mare

0
5649

Absolvenții promoției 1974 a Colegiului Economic „Nicolae Titulescu” din Baia Mare s-au reîntâlnit după 50 de ani de la absolvire. A fost o întâlnire de neuitat, iar emoțiile au fost mari, cu atât mai mult, cu cât unii colegi nu s-au mai văzut de la 18 ani, atunci când au încheiat studiile liceale.
La întâlnire au fost prezenți 3 profesori care au predat generației din 1974. Au venit și foști absolvenți care acum locuiesc în străinătate. Mihaela Palerson a sosit din Suedia la întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului.
„A fost o întâlnire de neuitat. Colegii din Baia Mare s-au mai întâlnit, dar cei care stăm mai departe am fost prezenți pentru prima dată la reuniunea foștilor absolvenți de la Liceul Economic Baia Mare. Revederea a fost neașteptat de frumoasă. Ne-am despărțit la 18 ani și ne-am reîntâlnit după 50 de ani, așa că, vă dați seama cât de emoționant a fost”, a spus Mihaela Palerson.
Două dintre fostele absolvente au recurs la un gest inedit. Mihaela Palerson și Viorica Danciu au venit îmbrăcate în uniforma de altădată. Și-au atașat și numărul matricol, dar au purtat și celebra cordeluță.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.