Șef de poliție din Suciu de Sus, trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată

0
203

Luni, 17 iunie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat, cu gradul profesional de agent șef principal de poliție, exercitând funcția de șef al unui post de poliție comunală din cadrul IPJ Maramureș – Secția Suciu de Sus, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (4 acte materiale).
Din materialul de urmărire penală au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că agentul de poliție, exercitând func­ția de șef al postului de poliție comunală, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a primit de la o persoană, în mod repetat, în legătură cu neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, suma totală de 650 lei și 50 euro, pentru a nu constata efectuarea de către aceasta a unor transporturi de masă lemnoasă, fără documente de proveniență, pentru a nu-i aplica sancțiunile contravenționale corespunzătoare și pentru a nu-i confisca masa lemnoasă transportată ilegal. De asemenea, inculpatul a pretins și a primit, prin intermediar, de la o altă persoană, suma de 1.500 euro, în schimbul restituirii către aceasta a unui vehicul indisponibilizat în vederea confiscării, depistat anterior, de către inculpat, în timp ce transporta material lemnos, fără documente de proveniență.
În data de 27 mai, ofițeri de poliție judiciară din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au pus în executare un mandat de aducere pe numele polițistului, la sediul Parchetului.
La aceeași dată, procurorul a dispus măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, iar în 28 mai, Tribunalul Maramureș a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.
În urma contestației formulată de procurori la Curtea de Apel Cluj, în data de 3 iunie, instanța a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.