Modernizarea drumurilor din Baia Mare continuă

2
2793

Muncitorii continuă în oraș asfaltările drumurilor și parcărilor dintre blocuri, precum și reabilitarea zonelor verzi de aici. Astfel, sunt deschise o serie de șantiere în mai multe zone ale municipiului.
„În Baia Mare avem mult de muncă, lucrările sunt în toi și vor continua până când vom remedia fiecare problemă! Contrar așteptărilor, ori acuzelor pe care le-au făcut unii în ultima perioadă, lucrările cărora le-am dat startul în întreg municipiul Baia Mare nu au avut niciun caracter electoral. Ca dovadă, deși nu consider că este cazul să demonstrez ceva altcuiva decât băimărenilor, continuăm reparațiile, amenajările curților interioare ale blocurilor și asfaltările în Baia Mare. Avem în acest moment lucrări în execuție pe Oituz și Dragoș Vodă, în zona de case de pe Păltinișului, în Firiza, dar și alte locații. Urmează să finalizăm plombarea străzilor și în cartierul Ferneziu. Am demarat lucrări și în cartierul Săsar unde urmează să asfaltăm trotuarele și parcările în zona dintre Albina, Victoriei, Victor Babeș și Enescu. Între Victor Babeș, Odobescu și Enescu avem lucrări de reparații și întreținere. Suntem, de asemenea, pe final cu lucrările din zona Mărgeanului și Motorului, dar și în cea a Livezii unde am asfaltat deja absolut toate străzile care au fost edificate în proprietatea publică a municipiului Baia Mare. Se realizează acum accesele la fiecare casă, se ridică gurile de canal la nivelul asfaltului și se amenajează acostamentul cu piatră. Cele câteva străzi care nu sunt în proprietate publică fac deja obiectul unor demersuri pentru a putea beneficia de acest tip de lucrări”, a spus primarul Doru Dăncuș.
Alesul băimărean a mai arătat că se vor urgenta lucrările și în zona Bucovinei, acolo unde au existat și supărări în rândul cetățenilor din cauza ritmului lent al investițiilor.
„Am dat startul unor ample lucrări de amenajare a curților interioare ale blocurilor și în zona Bucovinei. Cetățenii de aici au fost nemulțumiți pentru că ritmul lucrărilor a fost redus. Piedica este un post de transformare dezafectat pentru care am emis deja autorizația de demolare. Proprietarul va elimina construcția de pe domeniul public, iar noi vom putea înainta cu șantierul nostru și vom deschide căi de acces spre strada Vlad Țepeș. Sunt și rămân pe teren, alături de colegii mei din primărie. Continuăm activitățile de monitorizare a șantierelor și suntem în permanentă legătură cu cei care execută aceste lucrări pentru a ne asigura că rezultatele finale vor fi la nivelul de calitate dorit peste tot în oraș. Când terminăm cu aceste șantiere, vom da startul unor noi lucrări în alte zone din oraș”, a explicat Doru Dăncuș, edilul Băii Mari.

2 COMENTARII

  1. Mincinos ordinar, jeg imputit. Care lucrări pe Dragoș Vodă? Poate ai visat nemernicule. Ai mințit înainte de alegeri ca ai dărâmat construcțiile ilegale de pe pirita. Minciuna ordinara. Le-ai făcut conaționalilor buletine ca să te voteze. Escrocul.

  2. Buna seara
    Gurile de canal de pe str.Scânteii in fața Poliției Județene când aveți de gând să turnați asfalt?
    Nu merită lucrat acuma că e vreme bună.Trebuie așteptate ploile de săptămâna viitoare.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.