Din ce în ce mai mulți turiști profesioniști din afara Maramureșului ne spun că Munții Țibleș sunt de departe preferații din județul nostru. Nu Gutâi, nu Rodnei, nu ai Maramureșului. Nu sunt atât de umblați, de plini de turiști, de cabane. Am fost recent în vizită la o familie de crescători de animale și ciupercari, din Groșii Țibleșului, la locuința lor de vară. Odinioară, toată lumea din Țara Lăpușului și nu numai avea așa ceva.
Soții Bota Viorel și Aurica “a lu’ Gherasim” sunt așezați la Vadu Lat, pe Valea Bradului spre Muntele Țibleș. Stau la câțiva metri de celebra peșteră Ponorul Jitelor, recunoscută internațional ca fiind una dintre cele mai interesante peșteri ale Europei. “Avem oi la stână la Râoaia, aici ținem vacile. De aici de sus de la noi se vede până dincolo, am văzut ursul, lupul, cerbul”, ne spune el, gazda. Soția lui are altă poveste. “Eram de câteva zile în sus spre Ponor după hribe. Nu mă uitam în jur, tot mâncam pomnițe. Numa’ văd în fața mea un puiuț de urs. Am știut că-i bai. Mă uit mai bine…, ursoaica vine spre mine! Nu știu în ce parte am fugit, da’ venea de numa! M-am gândit, mă arunc pe jos, mă dau moartă, ce fac?
Pe când mă uit înapoi, nu era. Mai avea un pui care s-o urcat într-un copac, de frică. Aia m-o salvat”, spune Aurica Bota. Soții Bota au de-a face constant cu sălbăticiunile… Cu câteva zile înainte, ursul stătea sus în deal și se uita cu jind la vaci. Anul trecut, o junincă a venit cu coada belită, cum a încercat ursul s-o prindă. Ideea poveștii e însă alta…faptul că oamenii aceștia au învățat să conviețuiască firesc cu animalele.
Au de trăit acolo și trebuie s-o facă, să trăiască în armonie cu ursul la fel ca și cu viitura ce vine pe neașteptate de la munte și-ți umple curtea sau nu te mai lasă să treci cu mașina prin vadul Văii Bradului. Și ne spun și o poveste frumoasă, confirmată și de primarul comunei Groșii Țibleșului, Nicolaie Burzo. “Femeile ce mergeau la câmp sau la deal la cules nu horeau așa, de plictiseală. Erau la margine de pădure, horeau cumva și de frică, să avertizeze animalele pădurii că sunt acolo!”. Povestea confirmă realitatea, un recent studiu făcut în SUA arată că animalele sălbatice se tem de 10 ori mai mult de vocile omenești decât de sunetele scoase de prădători și de felinele pădurii! Așa se face că și soții Bota se duc absolut natural și firesc în păduri, doar că sunt atenți să povestească, să șuiere, ba chiar să aibă la îndemână o petardă, la nevoie!
