În drumurile mele prin Basarabia am avut ocazia să particip la discuții private cu scriitori, istorici, oameni politici de la Chișinău despre fenomenul Găgăuzia. Despre care știam puține lucruri. Era pentru mine o figură de stil a istoriei, deși avea o interesantă traiectorie prin vreme. Îmi aduc aminte că într-o ședere mai îndelungată la Chișinău, am petrecut o seară de neuitat cu regretatul prieten, poet, om politic, academicianul Nicolae Dabija. Într-un avânt cu pletele în vânt, undeva prin ținuturile vinurilor de Purcari, Nicolae îmi stârnește curiozități de a face un drum la Comrat, capitala Găgăuziei. Între Chișinău și Comrat sunt în jur de o sută de kilometri. Nu știu ce alte priorități au intervenit, cert este că eu nu am ajuns în Găgăuzia. Dar din discuția cu Nicolae s-a aprins interesul sporit pentru destinul găgăuzilor. Și rostul lor în destinul Basarabiei și al României.
Găgăuzia este o zonă din sudul Republicii Moldova, cu o populație de 160 000 de locuitori, în mare parte formată din turci, creștinați de biserica ortodoxă rusă și deznaționalizați de administrația imperială, după așezarea lor pe teritoriul viitoarei Basarabii, care a intrat sub ocupație rusă în 1812. Găgăuzii ar fi stat multă vreme pe teritoriul Dobrogei. În contextul destrămării fostei Uniuni Sovietice, regiunea a devenit o zonă neastâmpărată, fierbinte. S-au declarat independenți după modelul Transnistriei. Îmi aduc aminte că tentativa de separare a Găgăuziei a determinat un conflict cu Chișinăul. Atunci, mii de basarabeni, în frunte cu Mircea Druc, s-au îndreptat spre regiune, pentru a calma situația. În parte s-a reușit. Acțiunea este cunoscută sub numele de marșul către Găgăuzia.
Sovieticii au trimis trupe și blindate în ajutorul Comratului, forțând Chișinăul să negocieze cu separatiștii, ajungându-se la un compromis. A urmat o lege, prin 1994, care a acordat Găgăuziei statutul de autonomie și dreptul de a se desprinde de Republica Moldova, în cazul când aceasta și-ar pierde independența. Invazia Rusiei în Ucraina a conturat atitudinea pro-rusă a găgăuzilor. Un sondaj recent arată că 93% din locuitori sunt în favoarea unei relații strânse cu Rusia. Este cea mai rusofilă regiune a Republicii Moldova. La începutul anilor 1990, Găgăuzia a acceptat suveranitatea Chișinăului, însă pretinde dreptul la secesiune în cazul unirii cu România, sau al integrării europene.
Baștanul, sau guvernatorul, este persoana oficială supremă a Unității Teritorial-Autonome Găgăuz-Yeri. Acesta este ales pe o perioadă de 4 ani și lui i se subordonează toată administrația publică din unitatea teritorială. Candidații pentru funcția de baștan trebuie să fi împlinit vârsta de 35 de ani și să cunoască limba găgăuză. Sprijinul constant al Găgăuziei pentru Kremlin, chiar în contextul războiului din Ucraina, este rezultatul unei propagande sovietice și apoi ruse susținute și constante a Moscovei. Chiar dacă locuitorii din Găgăuzia se opun războiului, ei își păstrează loialitatea față de Rusia. Un candidat de baștan spunea anul trecut: Găgăuzia întotdeauna a susținut și va susține Rusia. Iubim Ucraina, dar nu putem accepta că Rusia este agresorul. Alt paradox.
Deși regiunea a fost modernizată cu bani europeni, locuitorii, prizonieri ai propagandei ruse, au rămas loiali Moscovei. Anul trecut a fost ales noul guvernator al Găgăuziei în persoana Evgheniei Guțul, susținută de partidul lui Ilan Șor, formațiune pro-rusă, ostilă Chișinăului. Presa de la Chișinău susține că, în alegerea noului baștan, Moscova s-a implicat serios prin trimiterea la Comrat a unor cadre din serviciile de informații, dar și prin influențe din domeniile politic și artistic. Aceleași persoane au fost și autorii scenariului de destabilizare a Republicii Moldova, despre care președintele Ucrainei a avertizat-o pe Maia Sandu. Cu alte cuvinte, Găgăuzia este un fel de stat în stat, în care rușii și turcii se plimbă în voie cu propaganda. Este un cal troian pe teritoriul Republicii Moldova. Este călcâiul lui Ahile pentru tatonările de unire a celor două țări românești. De aceea, trebuie judecată cu limpezime și asumare această râvnire firească. Că nu depinde numai de noi dorința unionistă. Mai este și piatra de moară numită Transnistria, unde mai bântuie vârcolacii dezbinării.
Am citit în cărțile istoricului Dorin Cimpoeșu, unicul specialist în istoria politică recentă a Basarabiei, că au mai fost baștani care au privit cu îngăduință impunerea limbii române în provincia autonomă de care a fost vorba în acest text. Doresc a se ține seama de starea de fapt din Basarabia și că Găgăuzia este un cal troian în acest teritoriu istoric românesc. La ora actuală sunt tensiuni între Chișinău și Comrat. Despre toate acestea voi reveni.
