Orașul Cavnic urmează să acceseze finanțare pentru un spital nou, ceea ce, ne spune primarul Vladimir Petruț, va fi una din singurele trei finanțări de spitale ale CNI dintre România, celelalte două fiind spitale regionale. Contextul e interesant.
„Avem în derulare proiectul noului spital, va fi lângă cel actual. Finanțarea e de peste 6 milioane de euro. Licitația e făcută, se știu și executanții. Va avea o capacitate de 127 de paturi, actualul spital are 80 de paturi. S-a ajuns aici pentru că obținusem finanțare de modernizare a celui vechi și s-a constatat că nu poate fi supraetajat, nu suportă greutatea. Așa că facem acest spital, el va prelua activitatea celui existent. Care, ulterior, va fi transformat în sanatoriu pentru vârstnici, cu 200 de paturi. Repet, la acest moment, CNI are în finanțare doar două spitale regionale și acest spital orășenesc. E o onoare pentru noi, ca oraș, zic eu”, spune edilul Cavnicului.