Miercuri, 17 aprilie, Agenția Națională de Administrare Fiscală a publicat Ghidul dedicat persoanelor fizice care realizează venituri din închirierea de bunuri mobile și imobile din patrimoniul personal. Totodată au fost publicate și noile taxe și impozite pe care cei care își închiriază apartamentele vor trebui să le plătească statului.
Potrivit noului Ghid, contribuabilii care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal, altele decât veniturile din arendare și cele din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, au obligația înregistrării contractului încheiat între părți, precum și a modificărilor survenite ulterior, în termen de cel mult 30 de zile de la încheierea/producerea modificării acestuia, la organul fiscal competent.
Pentru înregistrarea contractului, contribuabilii depun Cererea de înregistrare a contractelor de locațiune, plus o copie a contractului de închiriere.
Principalele prevederi ale Ghidului fiscal pentru anul 2024
• În cazul persoanelor fizice care închiriază altor persoane fizice, venitul net se stabilește prin deducerea unei cote de 20% din venitul brut pentru cheltuieli, iar impozitul este de 10% aplicat pe venitul net.
• Pentru persoanele fizice care închiriază persoanelor juridice, venitul brut include cheltuielile suportate de chiriaș, iar impozitul este reținut și declarat de plătitor.
Dacă veniturile anuale estimate sunt cel puțin egale cu 6 salarii minime brute pe țară, contribuabilii datorează CASS. Impozitele și contribuțiile pot fi plătite prin card bancar, virament bancar sau mandat poștal.
Anumite operațiuni de închiriere sunt scutite de TVA, dar există opțiunea de a opta pentru taxare, care trebuie notificată autorităților fiscale. Nedepunerea declarațiilor fiscale poate fi sancționată cu amenzi ce pot varia între 50 și 500 lei.