Vremea bună a permis constructorului noii creșe din oraș să avanseze bine cu lucrările, execuția obiectivului fiind în grafic – anunță autoritatea locală.
”Un șantier aflat în plină derulare. Pe platforma din spatele Spitalului Orășenesc, de la o zi la alta, prinde contur o altă investiție: creșa cu 110 locuri, pentru copilașii noștri. Pentru că vremea o permite, șantierul este deschis și merge înainte. Lucrarea este executată de asocierea dintre AXA RECONST SRL (Sighetu Marmației, constructor) și AEDILIS PROIECT SRL (Baia Mare, proiectant) și este finanțată prin Compania Naţională de Investiții, proiectul fiind în valoare de 22,4 milioane lei. Constructorul profită de vremea extraordinară de afară și lucrează la foc continuu, pentru un proiect care prinde viață și va fi util tinerilor părinți din comunitatea noastră” – a spus primarul Vasile Coman.