În martie reîncepe fotbalul judeţean

0
136

Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Maramureş, des­făşurată joi, a stabilit datele de începere a meciurilor oficiale în fotbalul autohton.
Astfel, prima competiţie care va începe va fi cea a Ligii 4, Seria Sud, cu etapa 10, în 17 martie, iar Seria Nord va debuta în 30 martie, cu etapa 9. Campionatul acestui eşalon se va termina în 12 mai.
Primele două echipe din fiecare serie vor participa la turneul Final Four, cu condiția să aibă Certificatul de Identitate Sportivă. Turneul se va disputa tur-retur, în 19 și 26 mai.
În tur, meciurile sunt: locul 2 Seria Sud – locul 1 Seria Nord, locul 2 Seria Nord – locul 1 Seria Sud. Finala se va juca și ea tur-retur, în 1 și 8 iunie, urmând ca gazda primului meci să se stabilească prin tragere la sorți. Finala juniorilor A1 se va disputa în 18/19 mai.
Liga 5 se reia în 23 martie și se va încheia în 25 mai. Și aici se va organiza un turneu tip Final Four, tur-retur. Datele de disputare a meciurilor sunt 2 și 9 iunie. În tur confruntările sunt: locul 2 Seria 1 – locul 1 Seria 2, locul 2 Seria 2 – locul 1 Seria 1. Finala se va juca tur-retur, în 16 și 23 iunie.

Sferturile Cupei României, în aprilie

La AG a AJF Maramureş, s-au tras la sorţi şi meciurile din faza sferturilor de finală ale Cupei României. Fază care se va disputa în 17 aprilie, propunând jocurile: Sfertul 1: Progresul Şomcuta Mare – Iza Dragomireşti; Sfertul 2: CS Fărcaşa – Zorile Moisei; Sfertul 3: Avântul Bârsana – Atletic Lăpuş; Sfertul 4: Academica Recea – Salina Ocna Şugatag.
Semifinalele se vor disputa în 15 și 22 mai. În tur se vor întâlni învingătoarea din sfertul 1 și învingătoarea din sfertul 2, respectiv învingătoarea din sfertul 3 și învingătoarea din sfertul 4. Finala se va juca în 29 mai.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.