Dacă tot am pornit la drum, la picior ȘI PRIN Baia Mare, trebuie să fim consecvenți. Continuăm plimbarea prin centrul municipiului și încercăm să facem flash-uri în alb-negru, să privim cu ochi de acum 40-50 de ani. Dacă mergem mult mai mult în urmă, cu o sută – două sute de ani, n-o să vă placă rezultatul… nici Dvs., nici istoricilor, nici marilor patriotarzi.
Pornim de la platou, de la sediul REMIN, marea rușine a orașului și a județului. Cel mai mare angajator odinioară a reușit să devină o ruină din cauza micilor mari interese ale unor grupuri obscure, dar bine așezate, câtă vreme încă se mai vorbește de 20 de ani de masa credală, iar clădirile putrezesc în paralel cu datoriile ce cresc. Sediul arată jalnic, atâta că e sănătos, făcut durabil. Lângă el, altă clădire dispărută în triunghiul Bermudelor, sediul Sindicatelor.
În spatele lui, „hotelul Partidului”, altă clădire ce stă degeaba. Dar să ieșim din tonul acru, revenim pe platou, „în Centrul Nou” cum îi ziceam atunci. Nu uităm de paradele comuniste de odinioară, ba undeva la câțiva metri de cofetăria Crinul, azi Scottish Pub, era tribuna oficială a boșilor. Intrăm mai în spate, cum să ignorăm cinematograful Dacia? Trist loc și el, azi, loc de tras pe nas și de vopsit pereți ca o naivă încercare de artă. Vedem, în trecere, cu coada ochiului, Hotelul București, e orice altceva decât a fost, dar nu e treaba noastră. Cât că regretăm terasa, arteziana, aerul boem. Și berea rea. Dar bună.
Cotim pe strada Culturii și dăm de legendarul OJT, la parter de bloc, ce tot încearcă să se reinventeze. Trecem podul peste Săsar, vedem Hotelul Carpați care, cum-necum, supraviețuiește. La fel barurile din zonă, unele cu povești frumoase. Rămânem pe malul Săsarului, vedem noul parc, vedem în râu gunoaie, cât și scurgeri de ape pluviale și nu prea. Vizavi însă, lângă Biblioteca Județeană, era o fostă cofetărie foarte iubită, iar la parter de bloc-turn zis „Buclă”… o lume.
Ceainărie, baruri, librărie etc. Și acum sunt, dar alte cele, după vremuri. În plan îndepărtat, un bar ce pare a fi de la începutul anilor 90, dar care a supraviețuit, ba s-a rasat…Casa Albă a studenților și a rockerilor. Trecem înapoi Săsarul spre centru, spre Bd. București, nu înainte de a ne aminti de Festinger, restaurant la modă ce a devenit azi… parcare de supermarket. Cea mai drastică tranziție posibilă. În spate undeva, de pe vremea când la Planetariu era Cinemarul, atârnă deasupra râului un fel de terasă metalică, o idee creață cu iz de Borșa. Da, în Borșa mai există așa ceva, o juma’ de pod ilegal cocoțată deasupra Cislei. Revenim în centrul Băii Mari, dar vom reveni în zonă. Ajungem la intersecția Bd. București cu Unirii. Pe stânga, avem fostul restaurant Pietrosul, azi cu bijuterie la parter și electronice la etaj.
S-a reorientat, ceva mai încolo sunt locuri la modă. Dar salutăm… blocul se reabilitează, însă fără a se distruge acea frescă cu iz comunist muncitoresc. Bravo! E frumoasă în felul ei, e felie de istorie! Cum ar fi fost și ceasul solar de vizavi, azi cu iz de McD. În spatele ceasului era magazinul Universul Copiilor, ce se căznește să existe ca magazin, cu felurite încercări cu iz de second-hand. Apoi, Maramureșul cel reabilitat și casetat cumva, ce nu te invită să-i treci pragul, e ca o cutie de pantofi. În spatele lui, însă, e Poșta. Una dintre clădiri, cea mare de lângă BNR, mai sus de Prefectură, a stat ruinată și s-a vândut unui celebru comerciant. Cea de la Maramureșul e de vânzare. Cea de la RFN a stat ruinată, s-a vândut, e clinică elegantă azi.
Revenim la oile noastre. Trecem strada, dăm de Casa Vacanței care și ea se căznește, încearcă orice. Apoi, e fostul AutoMoto, azi orice altceva, dar căruia i s-a păstrat sigla pe clădire! Revenim pe Bd. București și dăm de Așchiuță, fost magazin de jucării și haine pentru copii, ce avea odinioară, cu alte zeci de ani înainte, fosta gară a orașului în spate! Acolo unde e turnul acela, era gara! Cam în dreptul turnului de apă, dar la bulevard, a rămas tristă construcția unei farmacii bune, una din cele mai bune din oraș în anii 80-90. Gata de ea. Dăm de sedii de partide, trecem pe lângă ele ca și cum n-ar exista…mai ales că nu existau atunci, era un partid singur, unic, ce supraviețuiește prin urmașii săi sus- amintiți…
Și vedem fostul magazin Foto Muzică și Sport, ce făcea mai ieri vâlvă că se închide, după zeci de ani. Zis și făcut, s-a închis, se reabilitează deja, e semn de închiriere. Și revenim la locul de unde am pornit. La platoul Centrului Nou. Mai aruncăm o privire la REMIN, revedem statuia Minerului, la fel de ponosită ca sediul. El, minerul, a fost cel care a dat viață unui întreg județ, unui oraș și acum statuia lui stă pătată, ignorată, având pe fundal sediul acela trist. Dar și turnul odinioară legendar al clădirii Prefecturii. Nici el, turnul, preafericit, dacă e să ne uităm bine, la fel cum destul de triști sunt și bătrânii din Sfatul legendar al lui Vida Gheza.
Și abia acum îți dai seama că am reușit, în doar 30 de ani, obsedați de câștig și de capitalism, să ștergem nu doar amintiri, ci și istorie a orașului acesta. Chiar așa, întrebați cine-și mai amintește de Sfatul Bătrânilor, unde e și ce reprezintă!!!
