Am fi vrut să auzim un concert de nai pe fondul primei arteziene muzicale din Maramureș. Nu e de talia celei din Las Vegas, de aceea nici nu voiam să ascultăm Bach ”pe arteziană”.
Doar că auzi drăcie, cică de sărbători, șoferul unei celebre firme de montat iluminat ornamental a ignorat avertismentele autorității locale și s-a suit cu mașina acolo. A căzut înăuntru, a stricat tot ce se putea strica. În plus, era și să-l linșeze celebrul său patron, ce umbla să-i taie gâtul. Bine, da’ vrem arteziana să ne cânte, orice, fie și hori cu noduri de apă de foc!