Preotul Vasile Borca, ce slujește acum ca părinte pensionar la Biserica „Sfântul Ilie” din Baia Mare, are amintiri de suflet cu arhiepiscopul Justinian Chira. Îi păstrează și acum o prețuire aparte, mai ales că ierarhul a fost cel care l-a încurajat într-un moment de cumpănă din tinerețea sa. Fără el, poate că tânărul student Vasile Borca nu ar fi avut atâta curaj să lupte pentru a trăi, Preasfințitul Justinian Chira, pe atunci episcop-vicar la Cluj, fiind cel care i-a oferit motivația să nu se descurajeze, pentru că „viața este un dar de la Dumnezeu”.
Părintele Vasile Borca îl știa pe arhiepiscopul Justinian Chira de când acesta era stareț la Rohia. Întotdeauna l-a privit admirativ, dar a rămas marcat încă din primul an de facultate de modul în care Preasfințitul Justinian se raporta la semeni.
„L-am cunoscut din anul I de facultate. Atunci a fost ales episcop-vicar la Cluj. Eu eram student la Sibiu. Printre altele ne-a făcut o vizită și nouă. A zis: vreau să îi cunosc pe studenții din eparhia mea. Ne strânge în sala festivă, se prezintă cine e, ne-a ținut o mică cuvântare. Ne-a spus: dragii mei, uitați, e primul meu salariu, vreau să îl împart la voi toți. Eram vreo 7-8 studenți din eparhia de la Cluj. Ne-a împărțit la fiecare bani. Un gest deosebit. Am rămas marcat de acest lucru”, a punctat părintele Vasile Borca.
În anul 3 de facultate, tânărul student Vasile Borca a avut parte de o experiență cutremurătoare. Viața sa părea că atârnă de un fir de ață și se întrezăreau puține șanse pentru a supraviețui în lipsa unei intervenții chirurgicale dificile și costisitoare financiar.
„În anul 3 de facultate am avut o criză cardiacă, am avut o boală mitrală, probabil congenitală. Mă aflam la Sibiu și niște musafiri, niște consăteni au venit să mă caute. Am mers la un restaurant. Eu am luat o cafea mare, nu obișnuiam să beau cafea. Probabil era și prea tare. Am mers la internat și nu m-am simțit bine. Mi s-a făcut rău, aveam palpitații. M-au internat la spital, m-au ținut cam o săptămână, eram chiar în timpul sesiunii de vară. Am rămas și cu două examene restante pe toamnă, nu am reușit să le dau, din cauza problemelor de sănătate. Am stat la Sibiu, am făcut analize peste analize, a venit și comisia medicală. Și în urma analizelor, un medic mi-a spus: domnule student nu sunt șanse să vă rezolvăm problemele de sănătate, ar trebui să vă trimitem în străinătate. Eu, fiu de țăran, nu aveam posibilități financiare. Sau mai era o variantă: să îmi facă un cateterism cardiac. Să îmi bage un tub prin venă până la inimă să vadă ce e acolo. Am zis: nu sunt de acord”, a relatat părintele Vasile Borca.
După acest verdict medical, tânărul Vasile Borca a decis să se întoarcă acasă, pentru că era perioadă de vacanță. Un coleg al său a avut inspirația să îl îndemne ca înainte de a merge acasă, să treacă pe la episcopul-vicar de la Cluj, Preasfințitul Justinian Chira. A fost întâlnirea care i-a schimbat viața și atitudinea față de viață.
„Venind acasă în vacanță un coleg m-a adus pe la Preasfințitul Justinian, care era vicar la Cluj. Hai pe la Preasfințitul, că el cunoaște un medic cardiolog și ne pune o vorbă bună să ne primească, mi-a spus colegul. Eu eram mai firav. Preasfințitul Justinian cum era așa mai hotărât a bătut cu pumnul în masă: Măi, Vasile, tu ce ești, ești credincios sau nu ești credincios? Dacă Dumnezeu vrea să mori, mori. Nu poți face tu nimic. Dacă vrea să trăiești, trăiești. Dar voința ta trebuie să fie aceea de a trăi pentru că viața este un dar de la Dumnezeu. M-a îmbărbătat. Mi-a dat imbold și a continuat: uite, vorbesc cu profesorul, cu medicul cardiolog. Mâine mergeți acasă la el. Vă primește acasă, în locuința lui. Am mers la el cu colegul meu. Așa de frumos mi-a vorbit. M-a încurajat: domnule student nu e ceva grav, nu trebuie să vă operați. Vă dau un tratament, să duceți o viață liniștită, să nu faceți efort, puteți munci câte puțin, puteți citi, să îmbinați munca intelectuală cu cea fizică. Vedeți că veți fi bine. Când plecați spre școală, după ce se termină vacanța, treceți pe la mine. Și într-adevăr așa a fost. Eu vedeam moartea în față. Preasfințitul Justinian s-a și rugat. M-a zidit mult, am prins curaj și m-am refăcut… Într-un an de Bobotează, cum mergeam pe la case am obosit, m-a apucat o tahicardie. Încet mi-au revenit palpitațiile la normal. Apoi am avut o altă cumpănă. Doctorul Garabagiu m-a încurajat să mă operez la inimă. Mi-a zis că intervenția e ușoară, și el a trecut prin așa ceva. Dar nu am acceptat. După un an de la acest îndemn a murit cardiologul Garabagiu. După revoluție nu am mai luat niciun tratament, deși am avut o viață intensă, mergeam la seminar, la facultatea de teologie, nici acum nu iau tratament, numai naturist. Și aici s-a văzut lucrarea lui Dumnezeu cu mine”, a concluzionat părintele Vasile Borca. (va urma)
