Arestați preventiv pentru 30 de zile

0
77

• Față de bărbatul de 67 de ani, din Borșa, care, în 19 februarie, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și cu permisul de conducere reținut, Judecătoria Vișeu de Sus a emis mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile.
• Față de bărbatul de 39 de ani, care a produs un accident rutier mortal, în dimineața zilei de 8 ianuarie, pe raza localității Budești, Tribunalul Maramureș a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Ambii bărbați au fost depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției.

Violență în familie

Joi seara, la ora 19.38, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 45 de ani, din Sighetu Marmației, că, în timp ce se afla la domiciliu, a venit fostul soț, iar la un moment dat a devenit agresiv verbal și fizic cu ea, ulterior părăsind locuința.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Mandat de executare a pedepsei închisorii

Joi, 22 februarie, polițiștii din Groși au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Baia Mare pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din Coltău.
Acesta este condamnat la pedeapsa de 2 ani și 2 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.