Primele puncte cedate din 2024

0
128

AHC Potaissa Turda – CS Minaur Baia Mare 33-31 (19-18)

Meci spectaculos între AHC Potaissa Turda și CS Minaur Baia Mare, în cadrul etapei 17 a Ligii Zimbrilor, terminat cu victoria echipei clujene, 33-31 (19-18), care a urcat și o poziție în clasament. Maramureșenii au cedat primele puncte din 2024 și rămân la două puncte în spatele celor de la CSM Constanța, principala contracandidată având și cu un meci în minus.

Este un rezultat care nemulțumește formația antrenată de Alexandru Sabou, mai ales că a avut partida în mână, doar că e greu să obții punct sau puncte de la un meci cu o asemenea miză în condițiile în care aproape jumătate din lot acuză diverse probleme medicale, plus oboseala acumulată în urma deplasării lungi în Bosnia-Herțegovina. Nu a fost să fie, însă cel mai important lucru este că Minaur se menține pe podium și șansele să se situeze la final de campionat în această zonă sunt extrem de consistente.

Potaissa a condus pe tot parcursul primului mitan, diferența cea mai concludentă fiind de trei lungimi – 13-10 (17), dar la pauză Minaur a intrat cu un handicap de un gol. Rolurile s-au inversat în partea secundă, oaspeții au fost mult mai exacți și în minutul 38 au deținut un ecart de trei goluri – 22-25. Ultima oară băimărenii au condus în minutul 52 – 30-31, dar pe fondul lipsei de efectiv și mai ales a căderii fizice, Turda a profitat și a câștigat cu 33-31 și a administrat Minaurului întâiul eșec din 2024.

  • Sala Sporturilor ”Gheorghe Barițiu” din Turda. • Arbitri: Ninel Costache (București) – Adrian Vasile (Ploiești). Observator FRH: D. Manea (București). • Aruncări de la 7 m: 3-4 (transformate 3-3; a ratat Kozakevych). Minute de eliminare: 6-4.
  • AHC Potaissa Turda: Popescu (2 intervenții, a apărat o aruncare de la 7 m), Șelaru (3 intervenții) – Ghiță 13 (3 din 7 m), Pințoiu 4, Naal 4, Talas 3, Vojvodic 2, Hanțaru 2, Orae 2, Kbilashvili 2, Veres 1, Thalmaier, Cîntec, Madrigal, Lazăr, D. Pop. Antrenor: Horațiu Gal.
  • CS Minaur Baia Mare: Al Khafadji (2 intervenții), Terekhov (1 intervenție) – Botea 8, Kotrc 6, Cumpănici 5, Kozakevych 4 (3 din 7 m), Nagy 3, Molino Da Silva 3, Fotache 2, Vujovic, E. Pop, V. Pop, Ardelean. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan și Ionuț Irimus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.