În perioada 15-18 februarie, de la ora 19, la Bastionul Măcelarilor, Piața Izvoarelor nr. 1, vă așteaptă seri de film.
Azi, 15 februarie puteți urmări filmul documentar de scurtmetraj, „Incursiune în Baia Mare medievală” (cu subtitrare în limba engleză). Durata: 32 minute. Vineri, 16 februarie, va rula filmul artistic „În umbra lui Shakespeare/The Silversmith” (cu subtitrare în lb.engleză). În rolurile principale: Ioan-Mircea Farcaș, Alexandru Stan, Paul-Mircea Munteanu, Marian Baroian. În foarte scurt timp de la lansare filmul a obținut 62 de premii și nominalizări pe șase continente. Sâmbătă, 17 februarie, va fi rândul filmului documentar „Incursiune în Baia Mare medievală”, iar duminică, 18 februarie, filmul „În umbra lui Shakespeare/The Silversmith”.