O nouă tranșă de carduri educaționale, în Maramureș

0
207

După ce în luna ianuarie, în județul Maramureș, au sosit 12.642 de tichete educaționale, la începutul săptămânii a fost distribuită o nouă tranșă de carduri educaționale. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, prof. Ligia Duruș, a declarat că în județ au ajuns încă 438 de carduri. Acestea urmează să fie distribuite până vineri, 16 februarie.
Oficialii Inspectoratului Școlar Județean spun că elevii trebuie să mai aștepte până când cardurile vor fi încărcate cu bani. Regula este ca după distribuirea tichetelor, beneficiarii să semneze tabelele, după care acestea sunt trimise la Ministerul Educației. Abia după contabilizarea datelor se virează banii în contul cardurilor educaționale. În Maramureș mai rămâne o diferență de 2.341 de carduri educaționale, despre care nu se știe nimic concret, dacă vor mai fi distribuite sau nu.
Beneficiarii trebuie să știe că cei 500 de lei se acordă o singură dată pe an și pot fi folosiți doar pentru cumpărarea de rechizite și servicii sau obiecte educaționale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.