Multă voie bună a fost la cea de-a VII-a ediție a șezătorii organizate la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară din Baia Mare. A fost evenimentul cu cea mai mare participare de până acum. Și-au dat întâlnire toate țările Maramureșului: Lăpuș, Chioar, Codru, Maramureșul Voievodal, dar au venit și femei harnice și iscusite într-ale meșteșugului popular din Țara Oașului. Nu au lipsit cântecele, dansurile populare, dar și plăcintele, gogoșile pufoase și alte bunătăți tradiționale, căci după atâta treabă a venit și vremea de înfruptat din masa pregătită de găzdoaie.
„Vrem să arătăm că mâinile femeilor sunt sfinte”
La șezătoarea din Muzeul Județean de Etnografie s-a muncit de zor. Femeile, dar și bărbații și-au demonstrat dibăcia și hărnicia. Unii au tors, alții au croșetat, au desfăcat mălai, cert e că nimeni nu a stat, chiar dacă participanții au glumit, au mai stat la taifas, au cântat și au jucat.
Marița Grigor, din Chiuzbaia, e meșter popular, dar și poet și rapsod. Ea a lucrat de zor la finalizarea unei gube. Spune că în satul ei mai sunt doar vreo 7 femei care lucrează cu lână. Restul s-au modernizat. În ciuda acestei realități, Marița încearcă să îi împărtășească iubirea pentru meșteșugul popular, nepoatei sale.
„Am de terminat o gubă cu păr. Îmi trebuie dodolină. De când eram mică mi-a dat mama fusul în mână, să știu a urzi, a îndruga, să pun tiara și de atunci le mânuiesc. Aveam cam 11 ani. Cam 6-7 femei de la noi mai lucrează lâna, noi ne păzim tradiția. Avem Valea Sfântului Ioan, trece de-a lungul satului și la 5-6 case e vâltoare unde le vâlturăm. Trebuie să intre la apă, după ce le țesem le punem în vâltoare, 2-3 zile. Am și o nepoțică și îi dau și ei fusul în mână” – a spus Marița Grigor.
Maria Pintea, din Bușag, a venit să le arate celorlalte participante la șezătoare cu ce se ungeau în trecut plăcintele și cozonacii. Femeia a adus cu ea penele de gâscă pe care le împodobește cu împletituri.
„La șezătoare am vrut să le arăt cu ce ungeau plăcinta și cozonacii. Cu pene de gâscă. Nu erau de silicon ca acum. Femeile harnice și le împleteau foarte frumos. Am venit să le arăt. Eu mai folosesc pene de gâscă. Trebuie să ai separat, una pentru plăcintă, că o bagi în ulei, alta pentru cozonac, ca o pui în gălbenuș”, a dezvăluit Maria Pintea.
Din Tăuții-Măgherăuș a venit Rodica Fărcaș. Și-a adus spăcelul la care lucrează de zor. Spune că a învățat să coasă de la mama ei, încă de când avea 12 ani.
„O perioadă nu prea m-am ocupat, dar acum sunt în pensie pot lucra. E frumos la șezătoare. Fiecare zonă cu obiceiurile sale”, a spus Rodica Fărcaș.
La șezătoare a ajuns și artista Măriuca Verdeș, cunoscută ca promotoare a tradițiilor locale. Și-a adus cu ea găzdoile din Grupul Rădăcinilor Străbune.
„Am zis că venim să încurajăm activitatea de la muzeu. Să vedem, dacă ne seamănă meșteșugul, dacă avem tradiții comune. Este și o modalitate prin care putem să încurajăm meșteșugul tradițional, să arătăm că mâinile femeilor sunt sfinte, ce iese din urma lor sunt lucruri valoroase. Ce e impresionant, portul tradițional nu e doar o haină, e un veșmânt care simți că te protejează, simți că te apără, care simți că face parte din tine. Doar cel autentic îți dă acest sentiment. Am venit cu găzdoile, dar și cu meșteri în lemn, din Desești, Berbești, Călinești, Vadu Izei. Fiecare găzdoaie e unică în felul ei”, a punctat Măriuca Verdeș.
Ileana a lui Mihaiu a lui Gheorghe a Pirăului, din Berbești, a învățat de când era de-o șchioapă să facă lucrul de mână.
„Eu răsucesc tortul să fac ciorapi, veste de lână, lucruri care să nu ne fie frig. Din copilărie am lucrat lucrul aiesta de mână. M-au învățat mama și bunica. De la 4-5 ani fetițele erau puse la treabă”, a punctat meșterul popular.
„Aceste obiceiuri renasc… în vatra satului”
Meșteșugurile populare au fost adaptate și vremurilor actuale. Oana Acherman s-a apucat de croșetat mărțișoare și jucării.„Croșetez un mac ce va fi un mărțișor. Mă pregătesc pentru martie. Am învățat de la bunica, prima dată am învățat să fac gheme, apoi lănțuc și acum croșetez. Încerc să îi învăț și pe copii, de exemplu fetița mea are 10 ani. De obicei croșetez jucării. În timpul liber îmi place să și tricotez și atunci le tricotez ciorapi, bluze”, a adăugat Oana Acherman.
Și bărbații s-au alăturat femeilor, la treabă. Gheorghe Berendi a putut fi văzut ba spărgând nucile pentru cozonac, ba torcând.
„Acum torc. Am învățat din proprie inițiativă. Mi-a plăcut să știu de toate și acasă de când m-am însurat mie îmi place să gospodăresc. Am învățat la șezători și în familia mea. Mama mea, sora mea, torceau, țeseau. Pentru prima dată am venit aici. E cu totul deosebit. Am rămas uimit că aici au venit cu coșărcile cum era și la noi”, a spus Gheorghe Berendi din Prilog.
La rândul său, Emil Crâncău, din Tăuții-Măgherăuș, care a avut și inițiativa organizării unui muzeu al satului în orașul natal, și-a amintit cum erau pe vremuri șezătorile. El a accentuat că își dorește ca aceste obiceiuri să nu dispară.
„La șezători vii cu lucrul tău, dar cu mâncarea și băutura gazdei. La șezătoare venea mama cu fata, care avea dublă valoare: o inițiază în munca de la șezătoare și acolo poate își găsește și un drăguț. Când a scăpa fusul a vedea cine i l-a ridica. La șezătoare se serveau boabe de porumb fierte, presărate cu un pic de miere, adică zahăr. Femeile făceau niște pogăcele, se gândeau și la o prăjitură, puneau un strat de aluat, silvoiz cu nucă, asta era mâncarea după un pahar de horincă înainte, două după, apoi las-o-n foc de lume. Șezători se mai organizează mai ales în partea de câmpie a Tăuțiului: Bușag, Bozânta, Merișor”, a spus Emil Crâncău.Nici managerul Muzeului Județean de Etnografie, Monica Mare, nu a stat degeaba. Și-a adus și ea lucrul de mână, că doar așa-i stă bine unei gazde, să dea exemplu celorlalți. Monica Mare a concluzionat că a fost cea mai reușită ediție. În plus, vestea bună e că, în sate, obiceiurile “au renăscut”.
„În satele Maramureșului, o bună bucată de vreme a dispărut șezătoarea, dar în ultima vreme, cu ajutorul nostru, al tuturor, dar mai ales al comunităților și al acestor femei harnice, aceste obiceiuri renasc, nu doar în spațiul muzeului, ci ele se regăsesc acolo, acasă, în vatra satului. La fel cum a început să se refacă dansul la șură, precum și alte obiceiuri din satul nostru românesc”, a conchis Monica Mare.
