CSM Sighetu Marmației face orice să-și ducă la îndeplinire obiectivul stabilit la început de sezon și anume accederea în play-off. Din acest punct de vedere a fost o iarnă agitată la clubul maramureșean, cu plecări de jucători importanți, însă conducerea clubului speră să suplinească despărțirea de aceștia cu cei aduși în pauza dintre tur și retur.
Pentru a avea o parte secundă de sezon așa cum își dorește, formația antrenată de George Zima a planificat un stagiu de pregătire, unul care se va derula pe plan județean. La baza sportivă din Vișeu de Sus, bază care dispune de un proaspăt teren sintetic, dar și de alte facilități, în intervalul 13-23 februarie. Interval în care sunt planificate și două teste amicale. În 17 februarie, cu juniorii de la Transilvania Bistrița, iar în ultima zi de cantonament, pe 23 februarie, cu liderul din Seria 9 a Ligii 3, Gloria Bistrița.
Opt este numărul jucătorilor plecați în această iarnă: portarul Mureșan, respectiv jucătorii de câmp Dunca, Giamănu, Caba, Nemeș, Dat, Mansour și Babota.
La capitolul sosiri există șase jucători în probe, iar până la plecarea în cantonament se va lua o decizie în privința acestora. Sunt și jucători care au și semnat deja, dar numele celor transferați nu au fost dezvăluite de reprezentanții echipei situate pe locul 5 în Seria 10. Știm doar că în partea a doua a stagiunii CSM Sighetu Marmației va miza pe revenirile a doi jucători importanți, Sebastian Serediuc și Paul Szecui, jucători care au lipsit din pricina unor grave accidentări.