La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare, în Sala „Sfântul Iosif Mărturisitorul”, s-a desfășurat adunarea anuală a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a Episcopiei Române a Maramureșului și Sătmarului. Întâlnirea a avut loc joi, 8 februarie, sub președinția Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului. A participat și Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar, alături de conducerea Casei de Ajutor Reciproc (C.A.R.), președinte Pr. Mihai Tira, protoiereii Eparhiei și contabilii de protopopiate.
„A avut loc astăzi ședința anuală C.A.R., care este o instituție care funcționează pe lângă Episcopiile din Patriarhia Română. La noi această instituție a fost înființată în urmă cu 32 de ani, adică în 1992, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, de îndată ce Episcopia noastră, reînviată, reînființată, a primit un sediu pe str. Avram Iancu nr. 5 și a putut oferi o încăpere unde să funcționeze această instituție, a specificat Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Instituția este una de ajutor, ajutor pentru familiile preoțești care trec prin situații dificile, cum ar fi pierderea unui membru al familiei sau alte încercări grele și este o instituție care a funcționat și înainte de 1990. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian cu bucurie a aprobat înființarea acestei instituții, deoarece avea practica de la Cluj, de la Arhiepiscopia Vadului Feleacului și Clujului, unde a fost Episcop Vicar 17 ani. Este o lucrare deosebită și o activitate dinamică, condusă astăzi, ca instituție în subordinea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, de Părintele Mihai Tira, un strănepot al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, foarte cuminte, foarte serios și conștiincios, cu multă bunăcuviință și cu multă aplicare asupra lucrării sfintei noastre Biserici și din Raportul anual pe care l-am ascultat rezultă că au un excedent, un sold de aproximativ 500.000 lei, că au dat ajutoare foarte multe și acolo unde a fost nevoie și fac față acestor solicitări. Fondul creat este din cotizațiile membrilor, care sunt în număr de peste 700 clerici și neclerici, care slujesc Biserica noastră Ortodoxă, adică Episcopia noastră în cele două județe și ce este minunat este faptul că au oferit ajutoare Sectorului social-filantropic sau persoanelor aflate în dificultate în ultimii 10 ani în valoare de aproximativ 200.000 lei. Nu-i puțin lucru acesta și au oferit ajutoare unor situații grele, unor cazuri dificile și care au avut mare nevoie de ajutor. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru toată activitatea pe care o desfășoară și ne rugăm ca să le dea mai departe putere și înțelepciune ca să chivernisească banii pe care îi adună împreună în așa fel, încât să poată oferi cât mai multe ajutoare la cât mai multe persoane care au nevoie de intervenția Bisericii și a instituțiilor ei în viața lor. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”
Lucrările ședinței au început cu o rugăciune de binecuvântare. În cadrul ședinței a fost aprobat Raportul de activitate pe anul trecut, precum și proiectul de buget pe anul acesta. În cadrul ședinței au luat cuvântul Preasfințitul Părinte Episcop Iustin și mai mulți părinți protoierei, apreciind ca foarte bună activitatea pe anul care a trecut. Cei trecuți la Domnul în anul care a trecut au fost comemorați printr-un moment adecvat.
„După 32 de ani de activitate neîntreruptă, iată-ne din nou la momentul de bilanț pe anul 2023 al Casei de Ajutor Reciproc din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a spus Părintele Mihai Tira, președintele C.A.R. Scopul principal al Casei de Ajutor Reciproc este să acorde împrumuturi membrilor săi. În prezent avem 710 membri preoți și angajați bisericești care beneficiază de împrumuturi, pe care le acordăm dintr-un fond acumulat de-a lungul timpului din cotizațiile membrilor. De asemenea, Casa de Ajutor Reciproc acordă ajutoare nerambursabile pentru naștere de copii și pentru decese în familie. Anul acesta s-au acordat ajutoare de naștere la 13 persoane dintre membrii de drept. Ajutoare de înmormântare s-au acordat la 7 persoane, în valoare de 3.000 lei, așa cum a aprobat Adunarea Generală a C.A.R. Un alt obiectiv al C.A.R. în următorii ani este să achiziționăm un sediu propriu în blocul din vecinătatea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, acolo unde sperăm să reușim să ne desfășurăm activitatea filantropică pe următorii ani.”
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”