2023 a fost un an ciudat, dar nu unul dezastruos!

1
214

Nu că n-am fi avut așteptări mai mari, dar e anul în care am ieșit totuși din pandemie, restricții etc. Evenimente au fost, realizări la fel ca nerealizări, dar a fost un an pașnic, ținând cont c-am intrat în unul electoral. Din nou, ne-au dezamăgit politicienii, din nou am fost pe ultimele locuri la tot ce se poate în UE, mai puțin la accidente mortale. Alegem pentru Dvs cele bune și cele rele din 2023. Suntem în ianuarie încă, nu? Le folosim drept lecții.
• Salariul minim pe economie a crescut de două ori: prima dată la începutul anului, la 3.000 de lei brut, adică 1.821 lei net, iar a doua oară în octombrie, la 3.300 de lei brut, adică 2.079 de lei net.
• Datele transmise de Inspecția Muncii la solicitarea Ziarului Financiar arată că numărul contractelor de muncă plătite cu salariul minim a ajuns la 1,89 milioane, dintre care 1,53 milioane de contracte plătite cu salariul minim de 3.000 de lei brut, iar și 352.209 plătite cu 4.000 de lei brut.
• Rețeaua de autostrăzi și drumuri expres a României a crescut cu 71 de kilometri dați în exploatare, plus încă 10 kilometri din Autostrada Bucureștiului (A0). În total, 81 de kilometri de autostradă și drum expres dați în trafic, la care se adaugă încă 16 kilometri “muzeu.
• Plăcinta dobrogeană, Pita de Pecica și Salinatele de Turda sunt noile preparate tradiționale românești certificate IGP (Indicație Geografică Protejată), alăturându-se celorlalte 11 produse românești deja protejate în Uniunea Europeană. Tot anul acesta România a aplicat să îi fie recunoscute batogul deltaic de sturion și babicul de Buzău.
• România a deschis primul spital de stat finanțat exclusiv din donații private pentru copiii bolnavi de cancer. Fondatoarele asociației „Dăruiește Viață” au condus proiectul timp de cinci ani, obținând 53 de milioane de euro din donațiile a peste 350.000 de români și sprijinul a peste 8.000 de companii private. Spitalul, cu 9 niveluri, este destinat tratamentului copiilor cu cancer și vine cu facilități de ultimă generație precum primul compartiment de Radioterapie pentru copii.

• România renunță la dosarul cu șină.
• România a lansat Sistemul Garanție-Returnare pentru ambalajele de plastic, aluminiu și sticlă. Românii vor plăti o garanție de 0,50 lei la achiziționarea băuturilor îmbuteliate, iar returnarea ambalajelor goale va înapoia această garanție.
• Cercetătorii români au creat o mașină cu hidrogen la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice din Râmnicu Vâlcea. Cu un cost de aproximativ 300 de lei pentru un plin, mașina are o autonomie de 600 de kilometri.
• Câmpina găzduiește singurul frigider comunitar din țară. Această inițiativă încurajează oamenii să doneze alimente, oferindu-le celor în nevoie posibilitatea să se servească liber din frigider. Ideea, implementată de o asociație locală care a obținut 8 milioane de lei în fonduri europene, a devenit un sprijin esențial pentru familiile cu venituri sub 1.000 de lei. Frigiderul comunitar din Câmpina este aprovizionat de locuitorii generoși ai orașului.
• România a devenit în premieră campioană mondială la minifotbal, după ce a trecut în finala din Emiratele Arabe Unite de Kazahstan
• Echipa feminină de tenis de masă a României a cucerit medaliile de aur la Jocurile Europene de la Cracovia
• România a cucerit cinci medalii de aur și una de argint la Campionatele Europene de canotaj.

În ianuarie, o lege privind impozitarea bacșișurilor intră in vigoare. Legea prevede trecerea bacșișului pe bonul fiscal al mesei, impozitarea a 10% din costul mesei pentru plătitorii cu cardul și impune o cotă până în 15% din valoarea mesei să fie plătită drept bacșiș de consumatori, ori ca ei să plătească o sumă fixă pe care o specifică în avans. Îm februarie, Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat o rachetă de croazieră lansată de pe Marea Neagră, de pe o navă a Rusiei. Acesta a intrat în spațiul aerian al Ucrainei, apoi al Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României. S-a petrecut ulterior însă. Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter s-a produs în județul Gorj, la o adâncime de 16,5 kilometri. Seismul a fost resimțit și în județul Hunedoara și în Valea Jiului și nu a produs pagube la niciuna din cele patru mine sau Termocentrala Paroșeni. Un seism cu magnitudinea 5,7 s-a produs la ora 15:16, în județul Gorj, la o adâncime de 40 de kilometri. Câteva zeci de blocuri și case din mai multe localități ale județului, mai multe instituții publice și lăcașuri de cult au suferit fisuri.
În martie, pe 25, o persoană e ucisă și alte trei rănite în accident feroviar în gara Galați. Interesul pentru războiul din Ucraina a scăzut. Imensa propagandă în favoarea regimului de la Kiev a produs efecte inverse, începe scandalul plăților pentru refugiați și pentru găzduirea lor, inclusiv în Maramureș, nici azi lămurit. În mai, pe 21, începe greva profesorilor.

În iulie au loc vijelii și ploi torențiale ce au afectat 18 localități din județul Hunedoara, fiind dislocate 10 acoperișuri și 14 autovehicule avariate. Circa 5.300 de locuitori din zonele aflate sub avertizare meteo de vânt puternic și ploi au rămas fără energie electrică. O furtună puternică, cu grindină și scurgeri de pietre de pe versanți, s-a produs în Masivul Parâng, mai mult de jumătate din țară s-a aflat sub Cod portocaliu și Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat, cu temperaturi de până la 40 de grade în sudul Câmpiei Române și sudul Banatului, localități din județele Vâlcea și Harghita s-au aflat sub Cod roșu de vijelii și grindină. Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod roșu de vijelie puternică în localități din județul Alba. Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs la ora 7:20, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea. Austria blochează iar intrarea României în Schengen. Ungaria, Austria si Turcia folosesc discreționar dreptul de veto, la O.N.U, U.E., N.A.T.O. În august, pe 26, trei explozii la o stație de pompare din Crevedia face doi morți și 58 de răniți. Încă un scandal de corupție cu rădăcini adânci în politică. Pe 21 septembrie, alți patru oameni mor și cinci sunt răniți la explozia unei țevi de gaz în Vrancea.
Lunile octombrie/ noiembrie aduc alte situații, inclusiv vizita și turneul african degeaba al președintelui țării. Scutirea de impozit pe venit pentru IT-iști a fost eliminată de la 1 noiembrie, în timp ce angajații din construcții, agricultură și industrie alimentară nu vor mai fi scutiți de la plata contribuției la sănătate (CASS) și a contribuției asiguratorie pentru muncă. Astfel, angajatorii din trei industrii – construcții, industria agro-alimentară și IT – și-au majorat cheltuielile de personal cu până la 18% ca urmare a noilor modificări fiscale intrate în vigoare la 1 noiembrie 2023, după cum arată o analiză a companiei de consultanță fiscală, contabilitate și audit Crowe România. Începe să adie vânt de criză, de lipsă de bani, încetinesc investițiile, se fac reduceri de bugete. Ne-am făcut de rușine de asemenea la campionatul mondial e rugby. La tenis. La gimnastică. Și la înot. În decembrie, aflăm că o dronă rusă a căzut nedetectată și a făcut crater la Grindu, Tulcea. Forțele aeriene române și germane încep patrulări…
Și-ar mai fi avut destule de spus anul 2023, dar ne grăbim să vedem ce aduce 2024!

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.