Administrația locală a anunțat persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale sau cele familiale, care au nevoie de forță de muncă, că pot solicita persoane pentru desfășurarea activităților sezoniere.
În scopul valorificării forței de muncă locale, primarul are obligația să întocmească planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, de tipurile menționate mai sus, care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza UAT-ului.
Planul de activități se aprobă prin dispoziția primarului și se afișează public la sediul administrației. El cuprinde activitățile sezoniere, beneficiarii de lucrări și repartizarea persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor de incluziune pentru desfășurarea activităților sezoniere.
Remunerarea activității sezoniere, norma de lucru, precum și alte obligații și îndatoriri se stabilesc prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, în condițiile legii privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional, desfășurate de zilieri.
Lunar, în data de 1 a fiecărei luni, pentru luna anterioară, beneficiarii lucrărilor au obligația de a transmite primarului situația cu persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune care au efectuat activitățile sezoniere, precum și numărul de ore efectuate. Pe baza acestei situații, primarul stabilește menținerea acordării ajutorului de incluziune sau încetarea acestuia. Pentru întocmirea planului de activități sezoniere pe anul 2024, solicitările privind activitățile sezoniere ce se vor efectua de către persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor de incluziune se pot depune la sediul Primăriei comunei Coltău – Compartimentul de asistență socială, până în 15 februarie 2024.