Agenția pentru Protecția Mediului anunță operatorii economici și instituțiile care dețin date referitoare la sursele de poluanți atmosferici că s-a deschis sesiunea de raportare 2024 în Sistemul Integrat de Mediu.
Sesiunea este deschisă până în 15 martie. În acest context, toți deținătorii de informații necesare elaborării inventarelor de emisii poluanți atmosferici trebuie să completeze chestionarele aferente activităților desfășurate anul trecut în aplicația “SIM-PA F2 Inventare Locale de Emisii”, disponibilă pe site-ul ANPM. Pentru completarea corectă a chestionarelor se poate consulta manualul de utilizare a sistemului SIM, disponibil la aceeași adresă web, pe site-ul instituției.
În conformitate cu legea privind calitatea aerului înconjurător, nerespectarea obligației titularului de activitate de a furniza autorităților competente informațiile solicitate pentru elaborarea inventarelor de emisii de poluanți atmosferici constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 la 2.000 lei – pentru persoane fizice și de la 5.000 la 10.000 lei – pentru persoane juridice.