Teza de doctorat cu care cercetătoarea Dumitrița Filip și-a încheiat studiile aprofundate de teologie și artă sacră, urmate la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna” din Sibiu (Universitatea Lucian Blaga), sub îndrumarea pr. prof. dr. Daniel Buda, s-a materializat într-un volum care a fost lansat în această săptămână. Lansarea de carte a avut loc la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, dar un astfel de eveniment se pregătește a fi organizat și în Maramureș.
Evenimentul de la Cluj s-a bucurat de un public ales: Preasfințitul Benedict, episcopul-vicar al Vadului, Feleacului și Clujului, cercetători, istorici, muzeografi, profesori, preoți etc.
Cartea a fost publicată prin programul-concurs de publicare a tezelor de doctorat demarat de Editura Mega din Cluj-Napoca și se remarcă prin noutatea de abordare a picturii din bisericile maramureșene de secol XVIII și început de secol XIX din perspectivă istorică și teologică.
„Propunerea de înțelegere și interpretare a discursului iconografic cu care autoarea vine în întâmpinarea cititorilor deschide noi orizonturi pentru o cercetare interdisciplinară, care evidențiază, pe de o parte, corespondența dintre contextul istoric, politic, social, confesional și temele pictate, iar pe de altă parte, corespondența dintre iconografie, arhitectură și simbolismul spațiului sacru. Identificarea surselor din care zugravii maramureșeni s-au inspirat în redactarea programului iconografic este un alt element de noutate pe care îl aduce cercetarea de față”, se precizează în volum.