Tot mai multă agresivitate se înregistrează în incinta și în zona adiacentă școlilor. În primele 4 luni ale anului școlar 2023-2024 au fost înregistrate 32 de fapte de violență, mai multe cu 9 decât în anul școlar precedent. De asemenea, organele abilitate au găsit trei elevi care dețineau substanțe interzise.
În primele 4 luni ale anului școlar 2023-2024, în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Maramureș, au fost sesizate 32 de fapte săvârșite în incinta sau zona adiacentă a unităților. Cele mai multe au fost loviri sau alte violențe, 19 astfel de fapte. De asemenea, s-au înregistrat 5 furturi, 2 cazuri de purtare abuzivă, 2 amenințări, o vătămare corporală din culpă, un caz de fals în înscrisuri oficiale, o distrugere și un caz de ultraj contra bunelor moravuri.
Comparativ cu anul școlar 2022/2023 se constată că faptele de violență au crescut de la 23 de astfel de situații la 32. Au fost mai multe cazuri de loviri sau alte violențe, cu 3 fapte în creștere. Furturile au crescut de la 2 la 5 astfel de situații, au crescut faptele de amenințare de la 0 la 2, precum și faptele de distrugere și fals în înscrisuri oficiale cresc de la 0 la 1 faptă ( +1).
„Un aspect important, este faptul că în comparație cu anii trecuți când nu au existat constatări pe linie de deținerea unor substanțe interzise în incinta unităților de învățământ, în anul școlar 2023/2024 au fost identificați 3 elevi care au deținut asupra lor bunuri susceptibile în a fi substanțe interzise în incinta unităților. În toate cele 3 situații, constatările au avut loc în baza sesizării directorilor unităților de învățământ”, s-a precizat în raportul privind siguranța în unitățile de învățământ preuniversitar, realizat pentru primele patru luni din anul școlar 2023-2024 (septembrie-decembrie 2023), la nivelul județului Maramureș.
Problemele au fost semnalate la Palatul Administrativ din Baia Mare, în cadrul întâlnirii comisiei mixte, constituită în vederea evaluării măsurilor și acțiunilor prevăzute în planul teritorial comun de acțiune pentru siguranța școlară. Comisia mixtă este formată din membrii desemnați de fiecare instituție semnatară a planului la nivelul județului Maramureș. Ședința a fost condusă de subprefectul județului Maramureș, Eniko Krizsanovszki.