Crâmpeie din viața arhiepiscopului Justinian Chira • Preotul Arghir Vlașin: “Slujirea lui era una impecabilă, era cerul pe pământ”

0
230

Urmare din nr. 10243/6 ianuarie 2024.
Preotul Arghir Vlașin de la Biserica Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Bistrița nu s-a limitat în a păstra doar în inimă ceea ce a învățat din “leagănul cel sfânt al monahismului ortodox maramureșean”, Mănăstirea Rohia și de la vrednicul de pomenire, arhiepiscopul Justinian Chira. Părintele a căutat ca în misiunea sa preoțească să lase urme de lumină. Așa se face că acum, în parohia unde slujește cu multă râvnă se simte “izul Rohiei”. Părintele mai spune că obișnuiește “să slujească cu sfințenie”, pentru că așa a învățat de la omul lui Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Justinian Chira.
“Am moștenit să slujesc cu sfințenie. În orice zi, de la 8.30 sunt la biserică și zilnic fac Sfânta Liturghie. Așa mi-a spus Înaltpreasfințitul Justinian Chira: tu ești preot, nu ești afacerist. Sfânta Liturghie să fie pentru tine un mod de viață”, a punctat părintele Arghir Vlașin.
Când vine vorba despre modul în care slujea arhiepiscopul Justinian Chira, preotul bistrițean recunoaște că slujirea acestuia era “impecabilă”.
“Am slujit împreună. O săptămână am fost diacon, împăturam veșmintele, îmi plăcea, îmi era drag și îi plăcea și arhiepiscopului Justinian când le călcam, le aranjam. Când am făcut practică la Cluj, cu părintele Ioan Felecan, venea Preasfințitul la Liturghie. Slujirea lui era una impecabilă, era cerul pe pământ, avea o ținută canonică deosebită. Slujirea era slujire la el. Trebuia să ai o ținută duhovnicească, să nu faci multe gesturi, să nu te plimbi prin Altar, nu îi plăceau lucrurile acestea. Pentru el, Liturghia era o trăire, era jertfa supremă, era întâlnirea cu Hristos unde trebuia să fii ușă de biserică, nu îți atrăgea atenția, doar te privea în ochi și îți era de ajuns, te linișteai”, a accentuat părintele Arghir Vlașin.
Părintele mai spune că a deprins de la arhiepiscopul Justinian darul de a le vorbi oamenilor cu dragoste. Important e nu numai ce spui, ci mai ales cum vorbești, pentru că fiecare cuvânt venit din suflet poate să atingă inimile celor din jur și să le schimbi viața în bine.
“Am învățat de la Înaltpreasfințitul Justinian Chira să fiu om de omenie, să fiu bun. Ne spunea: dacă greșești în predică, consideră că știi tu, cel care te ascultă nu știe ce știi tu. Ne spunea ca să nu ne încurcăm, să nu își facă omul impresie rea despre noi. Când spui un lucru în biserică, să îl spui cu multă dragoste, să pui în ceea ce spui dragostea ta, din inima ta să spui, să rostești cu toată ființa ce spui. Omul te simte. Dacă spui numai de dragul de a spune, omul se îndepărtează de tine”, a adăugat preotul Arghir Vlașin. (va urma)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.