Anul acesta este și pentru noi, românii, un an electoral. Sunt alegeri într-o jumătate de lume. Ar fi un prilej de a schimba vectorii de putere. Aici sunt marile întrebări. Cu răspunsuri mai greu de dat. Acesta este farmecul democrației. Atunci când liderii sunt desemnați la urne. Deși, mai nou, mai sunt și alte căi. Nedemocratice. Eu rămân încrezător în votul fiecăruia dintre noi. Dar până la buletinul de vot, lumea politică românească a fost cuprinsă de o febră preelectorală. Cea mai mare preocupare se vede pentru alegerea președintelui țării. A celui chemat să reprezinte statul. Președintele este persoana cu cea mai mare legitimitate, fiind ales direct de toți cetățenii majori ai țării. Crește graba pentru a decanta persoanele credibile pentru Cotroceni! Dar nu toate scenariile care se derulează sub ochii noștri își vor termina cursul.
Tot exercițiul acesta, cred, poate avea un rost, deoarece virtualii alegători își pot contura profilul președintelui. Ne aducem aminte că în ultimele decenii, pe fondul opțiunii ideologice a candidaților, a felului de manifestare în societate, ei au fost împărțiți în președinți jucători și spectatori. Este ușor de identificat reprezentanții celor două categorii: Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Băsescu, cu toate păcatele lui, a mișcat din loc structuri înțepenite ale Statului român, pe când actualul președinte a preferat detașarea de problemele acute ale țării. Faptele lor au intrat deja în analiza istoriei. Democrația românească este generoasă și pentru comparații. Dacă Traian Băsescu a fost aspru comentat de adversarii politici pentru numeroase sincope, ciudățenii personale, Klaus Iohannis are la activ două proiecte care scârțâie și nu-s speranțe să se întrame. Pas cu pas, România educată nu și-a arătat roadele.
Abandonul școlar și analfabetismul funcțional sunt răni care nu se pot vindeca ușor. În acest an, 2024, din panorama candidaților, mai mult prin vorbe decât prin certitudini, alegătorii se pot orienta, pot cumpăni, se pot întreba care ar fi cel mai potrivit pentru fotoliul de la Cotroceni. Omul care trebuie să asigure administrarea statului, relațiile acestuia cu alte state, în această lume extrem de crispată, cu morți și cu ruine. Cine urmărește presa de orice natură este la curent cu numele vehiculate pentru a ocupa fotoliul prezidențial. Am făcut și eu lista cu pricina. Nu este nimic sigur, sunt tatonări, sugestii cu încărcătură politică, adică prezumtivi candidați. Mulți dintre ei, după opinia mea, reprezintă vaporosul eșalon al iluziilor. Dar să vă spun lista inspirată de presă, care este uneori extrem de sâcâitoare. Asta-i campania electorală, mai ales în acest an. Să-i vedem pe cei vânturați neoficial prin fața noastră.
Ar fi Mircea Geoană, independent, acum secretar-adjunct al NATO, Marcel Ciolacu, premier și președinte al PSD, Nicolae Ciucă, fost premier, președinte al PNL, George Simion, președintele AUR. Se mai aduce în discuție Eduard Hellvig, fost director al SRI, sau Laura Codruța Kovesi, procuror general european. Pe sub poale de codru des mai trec, vorba unora, Diana Șoșoacă și Viorica Dăncilă. Fiecare dintre cei enumerați mai sus merită câte un comentariu pentru cărările reușitei. De după un colț, a apărut și imaginea lui Emil Boc. Știm că doar unul este sortit fotoliului de la Cotroceni, ceilalți sunt prizonierii iluziei. Dar așa-i făcută democrația! Amân, deocamdată, orice comentariu. Vă las pe Dumneavoastră să faceți pariuri pentru întrebări. Poate niciunul dintre cei amintiți de mine să nu dobândească cifrul râvnitului birou. Cu sindromul Iohannis suntem obișnuiți. Adică cu știutul personaj al domnului Caragiale. Care venise de la Centru. Mai ales că în jurul lui se țes noi scenarii europene. Ați auzit și Dumneavoastră.
Dacă pentru mulți nu a fost bun pentru România, poate o fi bun pentru Europa Unită. Dar să nu ne grăbim! Miza celor patru rânduri de alegeri este uriașă, cu toate acestea posibilitatea schimbării paradigmei este mai redusă decât altădată. Nu uitați, electoratul este dezamăgit, nu există lideri capabili să mobilizeze, să ofere soluții, idei și, mai ales, încredere. Asta am văzut și zilele trecute, cu câtă stângăcie și ezitare au discutat guvernanții cu fermierii și transportatorii, care au înconjurat Capitala. Și acești oameni ai pământului și ai drumurilor vor fi la urne. Rămân la părerea din titlu. Un prieten cu aură academică mi-a spus un lucru de spus și la alții. Cică oamenii de stat, adică cei care au puterea, oamenii de stat adevărați se gândesc la viitorul națiunii pe care o conduc, pe când politicienii se gândesc la viitoarele alegeri. E o mare deosebire.
