ANCI și Liga Statelor Arabe, un punct de vârf al parteneriatelor culturale

0
222

Forța magică a culturii și literaturii
Dacă e adevărat că în cultură–literatură s-ar afla un sâmbure magic ce poate interconecta indivizii cei mai diferiți de pe pământ, popoarele și interesele lor, ei bine, unele proiecte culturale probează cu prisosință aceasta. Ele pot aduce armonia, pacea, respectul reciproc și afecțiunea între oameni, chiar când acestea par cauze pierdute pentru moment. De aceea interesează proiectele inițiate și semnate de Asociația Nord pentru Cooperare și Integrare (ANCI). Asociația și-a obișnuit publicul de-a lungul anilor cu importante evenimente culturale și livrești, care au adus în interiorul culturii române sensibilități, valori, personalități din alte orizonturi și au dus acolo nume și valori românești, de pildă în Orientul Mijlociu. Astfel, prin activități ce depășesc două decenii, s-a creat mai mult decât un obicei, s-a creat o tradiție în relațiile România-Orient, o cale bătătorită, la care ANCI și-au adus contribuția sa majoră indiscutabilă. Activități desfășurate sub egida Ministerului Afacerilor Externe au adus nu doar un plus de simpatie, prietenii trainice și bune relații în plan interuman, ci încredere, eficiență și rezultate în relațiile România-Orient, chiar în interese de cooperare economică și politică. S-a demonstrat astfel, dacă mai era cazul, cum calea deschisă de cultură duce spre inima oamenilor.
Punctul culminant în relațiile de parteneriat cultural

Jamal Rushdi, purtător de cuvânt al ES. Ahmed Abu Al Gheit, secretar general al Ligii Statelor Arabe

Recent, dl. Alexandru Peterliceanu, vicepreședinte ANCI, a semnat cel mai important parteneriat strategic, nu cu o țară sau cu vreo organizație oarecare, ci cu Liga Statelor Arabe. La evenimentul de semnare a protocolului, din partea ANCI au mai participat dl. Ion Jianu, director comunicare și dr. Mohamed Shawki, reprezentant pe Orientul Mijlociu și Africa.
Pasiunea ANCI pentru a face cunoscut Orientul și celebrele sale străvechi urme istorice a imprimat proiectelor sale direcția culturală și livrescă. Mai mult decât o preocupare practică, ea a devenit o fascinație care a născut un spirit constructiv, devenit util, cunoscut și foarte apreciat în relațiile externe ale României cu această zonă efervescentă și importantă a lumii care este Orientul. Schimburile de valori realizate au fost, evident, culturale și livrești, amicale și de cunoaștere reciprocă interumană și interinstituțională, cu rezonanță și efecte certe în plan spiritual de ambele părți.
Proiectele ANCI în conexiune cu Orientul relevă cât de nebănuit de bogată este aria culturală și spirituală orientală, de limbă arabă, ea reprezentând inclusiv locul de start pentru multe domenii ale umanității, precum alfabetul și scrierea, cifrele, matematica și geometria, medicina, sociologia și altele. Toate activitățile stipulate în parteneriatele ANCI – Orient au o continuitate specifică, întrucât ele mizează pe noblețea și efervescența culturii, pe faptul că literatura și cărțile constituie un limbaj universal ce excede alte domenii și, adesea, devansează chiar diplomația. Căci sufletul uman de pretutindeni este animat de aceleași năzuințe de libertate, pace, încredere și prosperitate, indiferent de aria geografică în care viețuiește omul. Atingând sufletul omenesc, atingi coarda cea mai sensibilă a ființei, și atunci nicio relație nu dă greș. Cultura și cărțile realizează o astfel de „atingere”, iar pentru ANCI cărțile, autorii, literatura și cultura sunt instrumentar diplomatic, cu impact cert în relațiile externe ale României.
Memorandumul recent semnat de dl Alexandru Peterliceanu și de Secretariatul General al Ligii Statelor Arabe în 18 decembrie 2023, atinge un vârf în relațiile culturale România-Orient, cu efecte benefice stipulate de ambele părți. Vorbim de un parteneriat strategic, cultural și livresc cu cea mai importantă instituție geostrategică și geopolitică – Liga Statelor Arabe, care include 22 de state orientale. Un parteneriat cultural cu o arie strategică extrem de întinsă în întregul Orient, aprobat cu amiabilitate și încredere de Excelența Sa Ahmed Abu Al-Gheit, secretarul general al Ligii Statelor Arabe. Excelența Sa, personalitate politică și culturală de anvergură și notorietate internațională, constituie o garanție a realizării acțiunilor înscrise în Protocolul de colaborare. Parteneriatul mizează pe „importanța discursului intercultural în eliminarea decalajelor, restabilirea încrederii şi îmbunătățirea percepțiilor în relațiile reciproce între popoarele arabe şi poporul român”, scrie în document. Și aceasta, pornind de la premisa că azi „dialogul intercultural este mai important ca niciodată pe agenda globală”. Memorandumul prevede o durată de cooperare de 5 ani (cu posibilitate de prelungire) și o activitate culturală intensă ce are ca scop o reciprocă intercunoaștere prin promovarea valorilor culturale ale României în Orient, și ale celor arabe în zona română și europeană, prin tipărituri, cărți, evenimente specifice: conferințe, simpozioane, dezbateri pe teme de actualitate și de interes comun.
Iată în ce mod cultura devine dimensiune a diplomației, sau, ea însăși, o formă de diplomație ce atinge sigur țintele propuse. O deschidere luminoasă pentru anul ce începe sub bune auspicii culturale și livrești, venind chiar din orizontul de început al lumii.
Prof. Dr. Terezia Filip

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.