Pe final de an, în cadrul şedinţei publice a Societății Geologice a României (SGR) – Sucursala Baia Mare a fost făcută o informare despre prezenţa specialiștilor din cadrul SGR, a Muzeului Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare și a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, la XIth International ProGEO Symposium, organizat la Loughborough, în Marea Britanie.
„Participarea la a XI-a ediție a ProGEO International Symposium” a fost prima prezentare, în care conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț le-a vorbit celor prezenți despre experiența participării la Simpozion. A prezentat o scurtă sinteză a ceea ce a însemnat acest Simpozion, în cifre, punctând numărul de participanți, lucrările prezentate și țările reprezentate la eveniment. Le-a vorbit despre afilierea celor 9 participanți din România și lucrările acestora, în număr de 8, și a dat detalii despre cele 2 lucrări prezentate de către delegația din Baia Mare. La rândul său, drd. ing. Ioan Liviu Bereș, muzeograf în cadrul Muzeului de Mineralogie, a continuat prezentarea, oferindu-le participanților la ședință informații despre excursiile pre și intrasimpozion, la care delegația din Baia Mare a participat, punctând cele mai importante detalii referitoare la obiectivele vizitate și discuțiile purtate cu specialiștii prezenți. A urmat conf. univ. dr. ing. Marinel Kovacs care a făcut o prezentare intitulată „Frumuseți minerale din colecția London Natural History Museum”. Cei prezenți au putut admira fotografiile minerale expuse de către Marinel Kovacs și explicațiile detaliate, precum și imagini din secțiunile muzeului unde era prezentată activitatea vulcanică și cutremurele.