Sărbătoarea Crăciunului

1
142

Mă întorc în timp, în vremea copilăriei, pentru a depune mărturie cum a fost Sărbătoarea Crăciunului într-o stare naturală. Când Dumnezeu parcă umbla cu Sfântul Petru prin sate, băteau la poarta vreunui creștin să ceară o noapte de mas. Imaginea aceasta, construită de un ascet vizionar, m-a urmărit până în ziua de astăzi.
Sporea nimbul luminos, divin, care se întrupa din sufletul oamenilor, izvodind troparul acelei seri sfinte. Pe lângă lumina cerească, acei oameni, seara, se priveau la față, la pâlpâirea unei lămpi cu petrol. Care în Seara de Crăciun era agățată de cuiul cel mare din Meștergrindă pentru a lumina toată încăperea. Încă din prima zi de Post, noi, pruncii, eram cuprinși de o emoție reținută. Pentru Seara de Crăciun, colindele trebuiau învățate.
De unde le primeam? La început de la părinți sau de la vecinii mai atenți cu noi. Primii ortaci la colindat mi-au fost copiii de pe Ulița Bisericii. Trăistuța de pe umăr, în care adunam colaci și mere, mi-o pregătea mama. Boticuța de sprijin mi-o rânduiam singur dintr-o creangă de alun, ochită în corciuri, încă din toamnă, când pășteam oile prin Valea Mătrăgunii. Ne luminam calea cu lumânări. Apoi, tata mi-a cumpărat o lanternă cu dinam. Am prins în acele vremuri ierni grele, mănoase, mărețe.
În primii ani colindam pe la ferestrele vecinilor. Mama ne îndemna s-o colindăm, neapărat, pe Maria lui Șomâtă. Era o familie mai singură. Stătea cu bătrânul ei bărbat, care purta plete unse, într-o casă mică, văruită în albastru, cu geamuri mici, cu roșteie. Era așezată în furca uliței. După colind, primeam colaci din făină de hrișcă. Erau atât de fericiți bătrânii vecini că nu ne-ar mai fi lăsat să plecăm din casă.
Nu ne temeam de nimic în Noaptea de Crăciun. Numai de dracii din Viflaim. Nici morții din cimitir nu ne dădeau fiori, deoarece, la miezul nopții, parte din creștinii satului mergeau la biserică la Litea de Crăciun. Pe atunci, parohul bisericii era preotul Eugen Dragoș, de care am fost extrem de legat. Dar a venit și vremea ieșirii de pe ulița bisericii. Colo, pe la 10 ani, când am ieșit cu colindul în drumul țării. Am intrat în alt grup de colindători, alcătuit din colegi de clasă. Ani în șir, locul de repetare (învățare) a colinzilor a fost la desfăcat porumb în șura unchiului Gheorghe a Birăiței, un om cu vorba blândă, evlavios, cu o purtare de înțelept. Eram coleg de școală cu feciorii lui, Ion și Gheorghe.
Apoi, am fost găzduiți în casa primitoare a familiei Aurel Făt, un om al bisericii, un bărbat care mi-a rămas până astăzi un știutor al istoriei ținutului. Da, Parasca, Luchiana, Andrei. Ani buni am fost o castă care nu prea accepta intruși. Apoi s-au adăugat Mihaiu Boicului, Ion Pop a Uliului și Gheorghe a lui Doboș. Eram proprietari pe un domeniu nu chiar iluzoriu, care ne aparținea. Deoarece eram noi și colindul din Seara de Crăciun. De harta aceea, de esență miraculoasă, mă folosesc și astăzi, să nu rătăcesc. Este nimbul Sărbătorii Creștine, desprinsă din leagănul ființei noastre. Știam limpede, de Crăciun cinsteam Nașterea Mântuitorului Iisus Cristos. Textul colindelor mi se pare și astăzi tulburător. Deși eram prunci, credeam că suntem de un leat cu Timpul. Când ajungeam în Susani, la Petrea Chiuzbăianului, credeam că am pus mâna pe lume. Era omăt mult, o lumină unică a cerului și un Gutâi veghetor.
Niciodată nu mi se va stinge din minte bucuria gazdelor de case de a ne primi și bucatele ispititoare de pe masă. Mândria unei case în seara de Crăciun se evalua și după câți colindători ai avut la fereastră. Ca noi erau și alte grupuri de colindători, alcătuite pe principiul ulițelor sau rubedeniilor. Era pe vremea când nu intrase în casele noastre televizorul sau radioul. Nici nu începuse mania festivalurilor. Colindul era pe ulița satului, la biserică și în sufletul oamenilor. Deși în țară se instalase un regim aspru (de care noi nu știam), sărbătoarea Crăciunului la Desești (și în alte sate din Maramureș) parcă era ocrotită de timpul cel sacru. De aceea, nimbul sărbătorii va fi veșnic în mine. Ca un cerc luminos, cu care pictorii înconjoară capul sfinților.
Coborât, a coborât Iisus Hristos pe pământ! Printr-o holdă de grâu sfânt trec în fiecare Seară de Crăciun. Așa am îmbrăcat podoaba pentru taina dinăuntru, din care izvorăsc viața, nașterea, oglinda iernii deasupra satului. Sfințenia de gând la curțile unor oameni harnici și evlavioși. Trăind într-o lege severă, care s-a prelins prin vreme. Cu greul luminii din Nimbul Sărbătorii.

1 COMENTARIU

  1. Felicitări distinsului om de cultură Gheorghe PÂRJA, poet liric, scriitor și jurnalist, rămas legat prin rădăcini adânci, de satul, de pământul unde s-a născut. Crăciun fericit, românilor de pretutindeni ! Aurel P.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.