Spusa lui Tudor Vladimirescu, pe la 1821, sare în ochi și în ziua de astăzi. România, mai ales după ce s-a mai întregit, a trecut prin experiențe sociale și politice care au încercat să-i lustruiască destinul. Am trecut printr-un capitalism monarhic, prin socialism, cu doctrine ciudate. Unele au mai dezghețat lumea românească, altele au cam împietrit-o. Și a venit schimbarea acestei părți de lume, în care suntem și noi, românii. Țara a devenit un teren prielnic pentru experiențe ideologice. Unele mai accentuate, altele mai aburinde. Am fost martor la multe dintre ele. Unele erau ceva de capul lor, altele mă uitam la ele ca la luna nouă.
Imediat după 1990, unii intelectuali au îmbrățișat teoriile unor marxiști care propovăduiau că națiunile sunt niște invenții, niște construcții artificiale. Doreau să dărâme idolul național, pentru care s-au sacrificat multe generații. Apoi au acceptat că ar putea fi o națiune civică, dar nu una etnică. Profesorul Mircea Platon, de la Iași, cu care m-am întâlnit de mai multe ori, spune că, în viziunea noilor veniți, tradiția națională, specificul național, conștiința unei origini comune, toate, sunt fasciste. S-au acreditat noi înțelesuri unor termeni consacrați. Se răsucesc opinii și în jurul Uniunii Europene. Că ar fi un organism supranațional, al cărui scop e acela de a distruge națiunile europene. Și face acest lucru ideologic – distrugând naționalismul, ca expresie a iubirii de națiune și prin politici migraționiste, care distrug corpul național și prin răpirea de atribute ale suveranității statului național.
Se întăresc gardienii ideologici. Mircea Platon ne aduce aminte de cuvintele unui Suveran Pontif, care sublinia că: „Familia și națiunea sunt societăți naturale și nu produsul unor simple convenții. De aceea, nimic nu le poate înlocui în istoria umană”. Vedem cu ochii limpezi că se caută subminarea lor. Că vajnicii apărători ai drepturilor omului, care vor să distrugă națiunea și patria, sunt aliați cu cei care vor să distrugă familia. Sunt mari încercări, prin care trecem și noi. Mai cred în nucleul mai tare al familiei și în credință. Dar nu vedeți că și religia a ajuns un motiv de dispută? Îmi aduc aminte de memoriile celor care au îndurat ani grei de temniță, care spuneau că doar credința le-a ținut mintea limpede. Că fără credință ești sortit rătăcirii, mai ales în vremuri de cumpănă.
Universitarul Mircea Platon, un spirit curajos în abordarea acestui melanj ideologic, reia într-un fel de ironie a istoriei aceste alarme, de care trebuie să ținem seama. Spune profesorul, cu evidentă mirare: „Naționalismul e rău, e echivalent cu șovinismul, xenofobia, rasismul, obscurantismul, violența tribală, primitivismul neolitic, autarhia și purificarea etnică. Cel puțin așa ne învață experții, cei care au pretenția să scrie istoria pe care am făcut-o sau am îndurat-o noi”. Corifeii viziunilor tulburi despre demnitatea noastră de a fi ne mai strecoară pe sub ușă vestea otrăvită că dacă ne lepădăm de identitate, scăpăm și de răspunderi. Atâta viclenie rar mi-a fost dat să văd. Între timp, cei cu teoriile aberante veghează la hoții de mari proporții. Dar nu numai cei cu mintea răsucită fură.
Spusa lui Tudor Vladimirescu ne aduce aminte că poporul este furat din vremuri mai vechi. Tagma jefuitorilor, din interior ori din exterior, are tradiție și la noi. Greu de luptat cu o mentalitate care aduce bani pe sub mână. Suntem cuceriți de aceste știri care ne pun sufletul în cumpănă. Așa că strigătul Vladimirescului nu s-a stins. Măcar de sărbători să ne liniștim, să avem vești mai calme. Că Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!
