Săptămâna trecută, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Centrul Județean de Excelență Maramureș a organizat activități de dezvoltare socio-emoționale pentru o parte dintre elevii cuprinși în grupele de excelență.
În cadrul activității, tinerii capabili de performanțe înalte au aflat mai multe tehnici de dezvoltare a abilităților non-cognitive.
Profesor-psiholog Florian Victoria Cecilia și profesor-psiholog Pop Steliana Raluca au prezentat cele patru metacompetențe de care un elev va avea nevoie în viitor pentru a face față unei lumi volatile (prof. univ. dr. Mircea Miclea), cu exerciții punctuale de dezvoltare a acestora.