Investim în educație, investim în tineri, investim în viitor – acesta este sloganul primarului din Satulung, Vasile Bujorel Mureșan. Edilul a obținut finanțare pentru un proiect important în domeniul educației, în sumă totală de 16,6 milioane de lei.
Din acești bani, aproape 14 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile, din contribuția Uniunii Europene. Fondurile sunt folosite pentru reabilitarea școlilor generale din Finteușu Mic, Pribilești și Satulung. Proiectul reabilitării Școlii Gimnaziale din Finteușu Mic, care va fi finalizat până la sfârșitul anului, a prevăzut ridicarea unui nou etaj unde se vor regăsi încă 5 săli de clasă, pentru că fiecare ban investit în educație înseamnă investiție în viitorul copiilor.