Arhive Zilnice: 17 noiembrie 2023

Așa cum a arătat excelent noul cămin cultural din Dumbrăvița, de talia unei Case de Cultură (cum Baia Mare nu are...), așa arată și noul dispensar uman, cu finanțare PNDL2, urmează dotări și recepție. La fel, este în finalizare reabilitarea iluminatului public în satele Rus...

La fel ca la Repedea, Borșa sau Săpânța, sate și comune odinioară bogate, cu oameni gospodari, au cumpărat, cu sute de ani în urmă, pământuri departe de vetrele satelor, în special pășuni pentru propriile turme de oi sau vite. Cel mai bun exemplu în susținerea...

Investitorii par să ocolească judeţul Maramureş. Datele statisticienilor evidenţiază că în Maramureş, în prima parte a anului s-a investit mai puţin decât în 2022. Cele mai multe investiţii s-au înregistrat în industria prelucrătoare. În primele 6 luni din 2023, investiţiile realizate în Maramureş au însumat...

Cei cunoscători știu că titlul acestui text are respirația poetului austriac Rainer Maria Rilke, unul dintre marii poeți de limbă germană. El, Rilke, a răspuns în scris tânărului ucenic al poeziei, Franz Kappus, născut la Timișoara, care dorea să afle de la Rilke ce...

Anul trecut, pe vremea aceasta, Corul bărbătesc din Finteuşu Mare, dirijat de profesorul Andrei Dragoş, se pregătea să treacă Oceanul, spre Statele Unite, mai bine zis la Chicago. Au fost în America, şi-au lăsat amprenta acolo şi, iată, că renumitul cor, de-o vârstă cu Unirea...

Prefectul judeţului Maramureş, Rudolf Stauder, a transmis o adresă către Ministerul Afacerilor Interne prin care solicită intonarea Imnului Național la începutul programului zilnic în școlile gimnaziale. În conformitate cu prevederile Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema...

Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate, din care e finanțat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele 9 luni cu un deficit de 3,69 miliarde lei, cel puțin dublu față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului 2022. Creșterea...