Măcar în ultimul ceas • Scăpăm de șabloane, în calitate de cetățeni europeni de secol 21?

Peste ani, peste decenii, s-au încetățenit o seamă de șabloane nefericite, unele pornite de propaganda comunistă, altele de mici interese. Au devenit lecții, reguli pe care ar trebui să le urmăm, altfel nu suntem moroșeni adevărați…
Cu riscul de a râcâi iar (și iar) o seamă de realități și sensibilități maramureșene, am vrea să vă aducem în atenție o seamă de șabloane de care am face bine să scăpăm. Cu cât ne vedem cu-adevărat, în oglinda reală, nu în cea deformată de patriotism și orgolii, cu-atât ne vindecăm mai iute de falsitate și de poleiala fără acoperire. Ne ținem bine, iar urmează să luăm peste nas!

Ospitalitatea maramureșeană

Să fim serioși, în ziua de azi nu mai primești o cană cu apă, la poartă. E drept că fântânile sunt secate și nu prea mai are cine să ți-o dea, dar dacă ospitalitatea se face numai pe bani, la pensiuni, nu mulțumim, definiția e nefericită. Anul acesta am participat la o sâmbră a oilor foarte oficial organizată, unde n-am primit nici măcar un pahar cu apă sau o cafea! Tot aici ar intra și legenda fabulosului turism rural de Maramureș, care după cum știți, e dezorganizat total și se face haotic, fiecare după cum îl duce capul. Salutăm și îi felicităm pe cei care oferă servicii de turism de gen, ba rezistă, fără a avea urmă de susținere, organizare, nimic!

Apa bună, curată

De când cu secetele prelungite și cu atragerea tuturor surselor de apă în rețele, nu mai vorbim de apă rece și bună din Maramureș. Nu vorbim de izvoare, ci de apa de la robinet. Ca să nu amintim de Valea Izei, cea cu rețele de apă din pânza freatică a Izei, în aval de localitățile care deversează în Iza canalizările. Dar putem merge și mai departe… să nu vă încumetați să beți apă din pâraie, din ape de suprafață, chiar de-ați fi în cea mai mare sălbăticie, să zicem în Defileul Lăpușului. Habar nu ai că deasupra, în amonte, apa aceea trece printr-un grup de case ce se alimentează cu apă din sus și mai jos deversează… Exemplu? Valea Peteritei, primul afluent al Lăpușului în defileu, de unde să nu beți înainte de a vedea cum trece printre case. Chiar dacă la vărsare ai poiană de leurdă și urme de cerb…

Țara lemnului

Poate c-ar fi timpul să scăpăm și de acest șablon. Câtă vreme porți de lemn se mai fac doar la biserici și pensiuni, plus la câte o primărie, când casele de lemn dispar în mod constant, înlocuite de case portocalii cu gard și poartă de inox, n-avem ce discuta. Am întrebat într-o comună câți locuitori au accesat oferta interesantă a urbaniștilor județului împreună cu arhitecții, de a lua proiecte gratuite de case de lemn, rustic-moderne? Răspunsul primarului: “Unul. Eu.” Așa se face că mai sunt ici-colo case vechi, unele aruncate în derizoriu de căsoaie uriașe, gen intrarea în satul tradițional Breb. Cel mult, putem vorbi de “Țara lemnului” peiorativ, ca sursă de lemn pentru fabrici de aiurea, gara din Săcel stând mărturie.

Orice drum e bun făcut

Am tot auzit asta, despre drumuri la fel ca despre poduri, chiar recent. Nu-i bai că e inutil, să fie. Că altfel îl făceau în Teleorman. Am prins logica, deși e șchioapă. Cu peste 10 ani în urmă s-a făcut un pod la Sălnița, peste râul Lăpuș, cu prima finanțare PNDL 1, credem. Abia ajungeai la el, pe drum de pământ, mici șanse să urci de la el spre satul Dealu Corbului. Nu circula mai nimeni pe el, nu erau 5 mașini pe zi. Abia acum, autoritatea locală face drum modernizat spre și de la pod încolo, ca să-i dea folosință. Și mai sunt. Mai sunt drumuri făcute ca orgoliu, pe care abia, abia, circulă câte o mașină. În paralel, sunt străzi băimărene cu piatră, drumuri județene încă de piatră. Oare nu ar fi bine să urmăm logica, ba chiar să facem un audit unui drum/pod?

Sighetul, capitală de județ

E bună mândria, ba facem o confidență…autorul e născut fix acolo, în municipiul reședință de țară istorică a Maramureșului. Doar că de o vreme, Sighetul stagnează, în timp ce Vișeul sau Borșa explodează, se dezvoltă, accesează pe bandă rulantă toate investițiile puse la dispoziție. Evident, așezarea strategică și importanța istorică nu sunt de negociat. Doar că dacă e numai de mândrie și nu de faptă, e păcat. Amintim gara? Traficul? Blocurile neterminate și nepopulate de un deceniu?

Natura supra­vie­țuiește la orice!

Sună fain, mândru chiar. Dar dacă vă ducem, fie și cu ajutorul pozelor, în anume locuri, n-o să mai credeți asta. Sus în munții Maramureșului, la Bârsănescu și nu numai, dar și deasupra Băii Mari pe Usturoiu, deasupra Săpânței etc, natura nu-și mai revine decât cu ajutorul nostru. Acum vorbim de pădure, de copaci. Dar la fel putem aduce discuția despre animale. A dat pesta în mistreți, s-a declanșat marea foame de cărniță, nu și-au mai revenit efectivele de mistreți, de trei ani. În anii 80, la fel, la îndrumarea mărețului Conducător, se ucideau fără discernământ lupii. Care abia abia de mai sunt, în timp ce șacalul, vulpea și alte specii invazive își fac loc. Nu, natura ar supraviețui în orice situație dacă am lăsa-o-n pace, nu dacă am merge zi de zi cu TAF-ul și cu pușca. Cu microhidrocentrala.

Mafia Borșei

E un concept mult gonflat. Da, sunt locuri în Maramureș, gen Săpânța, Borșa, Bogdan Vodă, unde se gândește altfel, e sângele mai fierbinte. Da, există interese, există abuzuri. Dar de aici până la mafia Borșei e mult. S-a dovedit recent, când firma cu nume de mafie, ca să impresioneze, a fost fugărită cu foc de armă din Vișeu. Da, Borșa are, ca nimeni, urme de gloanțe în semne de circulație. Da, a avut fugari în munți, a avut arme ca nimenea datorită liniilor frontului în două războaie mondiale. Dar îi supraevaluăm și supraestimăm. Au în schimb supernatură, munți de talia Elveției, pe care nu Mafia, cât proasta creștere face să nu fie vizitați și căutați la adevărata valoare.

Hărnicia legendară a maramureșeanului

Deocamdată, Maramureșul are sub 30% terenuri cultivate, dar poate suntem optimiști. Cultivate, nu cu fânețe cu tot, nu “de APIA”. Hărnicia s-o vedea în Spania, Italia, Germania, pe șirul de căpșuni sau la sparanghel, da, asta o credem. Se vede în puzderia de case mult prea mari făcute mai cu seamă în satele de unde s-a plecat masiv. Dar nu, hărnicia nu se vede nici măcar în curățenie. Dăm exemplul Composesoratului care deține pădurea de pe Pietriș, unde e ghenă de gunoi. Orice soluție, de la camera video la gard electric ar fi meritat încercată.

Ucrainenii sunt răi, puturoși, profitori

Am reușit în mai puțin de un an să devenim din exemple de europenism date de Europa, în niște rasiști de doi bani. De la săritorii din punctul de trecere a frontierei la niște cârcotași de supermarket. Da, avem și noi semne de întrebare…de exemplu “de ce dăm bani de întreținere” bărbaților ucraneni fugiți, care trebuiau să-și apere țara? Ei sunt potențiali dezertori.

Da, “ei stau și noi lucrăm”… dar n-ați vrea să fiți în pielea lor, să nu știi dacă mai ai casă, rude, mașină, afacere. Și dacă am acceptat refugiați libieni, thailandezi, nepalezi, nigerieni, nu vedem de ce nu am accepta oameni la necaz de vizavi…cam așa cum așteptăm noi să fim acceptați pe unde mergem în lume? Că doar suntem europeni, nu sălbatici, nu insulari din Madagascar.
Lista șabloanelor de care am cam putea scăpa ar putea continua. Dar am dat deocamdată destulă marfă cârcotașilor… C-am mai fi avut câte ceva de spus despre viața cultural băimăreană, de Valea Izei cea tradițională, poate ceva de Pintea, de mănăstiri, de sărbători populare… Da’ mai știi că nu revenim?!?