Primind invitația de a colabora din nou la revista vârfuită de doamna Viorica Pârja, mi-am zis că, de fapt, în paginile de jurnal, publicate în numărul precedent, răsfirasem cam toate ițele țesăturii gândurilor și sentimentelor mele despre Desești, despre Maramureș. Însă m-am surprins că nu aș avea deplină dreptate, apelând la motorul de căutare internă a calculatorului, să merg spre alte referințe ce ar veni la temă. Înainte de toate, am dat de două leologisme (la ed. Junimea am publicat trei cărți, care se numesc chiar așa: Leologisme); deci, două fraze mai speciale, pe care le-am „sudat”, ajungând la zicerea-mărturisire: Cu adevărat de Maramureș să te îndrăgostești, trebuie să o îndesești pe la Desești. Să te îndrăgostești, să te legi de Maramureșul atât de istoric și parcă tot mai istoric, și tot mai istoric, de se creează impresia că devine tot mai puțin geografic. Sau poate că geografia terestră, spiritualizată, transformându-se în istoria și geografia sufletului românesc.
Apoi, urmând indicațiile motorului de căutare prin vraiștea de fișiere, pe care le-am deschis și utilizat în el, mi-am zis că, posibil, pentru ediția respectivă a Cronicii satului Desești s-ar potrivi, cu extindere de arie spre generalitatea maramureșeană, și poeme inspirate de acele spații, dar și o scrisoare primită acum 16 ani de la regretatul coleg și prieten Ion Zubașcu, maramureșean prin excelență, text inserat și în volumul subsemnatului „Corespondență: Vasile Levițchi, Ion Zubașcu, Leons Briedis” (Ed. Cervantes, 2022). Le însoțesc cu urările de sănătate, frumos și izbândă pentru prietenii maramureșeni, pentru paternul nostru Maramureș (vă amintiți de descălecatul lui Dragoș-Vodă, care a întemeiat Moldova, îngemănând-o cu Maramureșul și cu toate celelalte ținuturi românești).
Leo BUTNARU
