Un nou administrator public al județului Maramureș

0
587

Șeful administrației maramureșene, Ionel Bogdan, a anunțat că județul are un nou administrator public. Fostul consilier județean, Gabriel Bogdan Ștețco, a fost numit pe postul de county manager.
“Are ca atribuții în special Direcția de Dezvoltare și Implementare proiecte. Are o muncă dificilă. Sper să aibă succes alături de echipa Consiliului Județean”, a precizat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
Noul administrator public al județului și-a exprimat speranța să ducă la capăt proiectele de dezvoltare implementate de Consiliul Județean.
„Vreau să le mulțumesc colegilor și colegelor consilieri pentru buna colaborare pe care am avut-o. Îmi vor lipsi ședințele de plen, dar și cele online. În noua calitate conferită vă veți putea baza pe sprijinul meu, pe buna colaborare, de tot ce ține pentru a fi informați, astfel încât să dezvoltăm cât mai bine proiectele în care Consiliul Județean este angrenat. Sper ca împreună cu aparatul de specialitate, cu direcțiile din cadrul CJ să arătăm maramureșenilor că putem face lucruri bune pentru ei, pentru comunitate, pentru noi toți”, a declarat Gabriel Ștețco.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.