Rita Chenghe, membră a Ligii Studenților ”Pintea Viteazul”, este unul dintre noii vicepreședinți ai Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).
În cadrul Adunării Generale a ANOSR, ce s-a desfășurat recent, pe durata Forumului Organizațiilor Studențești din România, Rita Chenghe, studentă a Centrului Universitar Nord din Baia Mare, a candidat pe unul dintre posturile de Vicepreședinte Dezvoltare Organizațională, ca delegat al Ligii Studenților “Pintea Viteazul” Baia Mare.
În urma procesului de vot, candidatura acesteia a fost validată de către Adunarea Generală, studenta din Baia Mare devenind unul dintre noii membri ai Biroului de Conducere ANOSR.