Ana-Maria Păunescu lansează două cărți la Sighetu Marmației

0
32

La Centrul Cultural Pastoral „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Sighetu Marmației, duminică, 20 august, de la ora 15, Ana-Maria Păunescu își lansează cărțile “Toate poeziile pe care nu ți le-am scris” și “Ai vreme să vorbim?”
„Ziaristă energică și împătimită, în scrisul căreia se întâlnește ecoul inspirat al gazetăriei tatălui său, marele poet Adrian Păunescu, făcătoare de revistă, «Flacăra lui Adrian Păunescu», pe care o redactează, sporindu-i anvergura și prin prestigioșii colaboratori, Ana-Maria Păunescu s-a înfățișat la standul ei de la recentul Bookfest și în ipostaza debutului poetic, semnând cartea intitulată «Toate poeziile pe care nu ți le-am scris». Debutul poetei Ana-Maria Păunescu cred că are astăzi, prin talentul ei exploziv, virtutea de-a înnobila și poezia românească actuală prin sentimentul emoției și al suflului liric care se întâlnesc atât de rar în poezia scrisă de tânăra generație”, a observat scriitorul Dinu Săraru despre Ana-Maria Păunescu, la debutul ei poetic.
Autoarea Ana-Maria Păunescu mărturisea că „mai scriu poezie, când mi se face frig, când îmi rămâne singurătate în calendar, când cred că nu mai am altă scăpare. Când nopțile sunt prea lungi, când anii sunt prea scurți, când ochii nu-și găsesc răspunsul… Da, mai scriu poezie. Acest volum de versuri vine către mine și către dumneavoastră, cei care îl veți citi, în momentul în care credeam că lumea nu mai poate fi reconstruită din rime și metafore. Sunt Ana-Maria Păunescu și-mi botez, ca prima dată, poeziile scrise și nescrise, în fiecare dimineață în care deschid ochii și văd câte un cer din care mă strigă cineva. Și apoi ies din casă și încep să strig și eu…”.
Ana-Maria Păunescu s-a născut la 25 decembrie 1990, în București. După cum mărturisește, perioada trăită alături de tatăl ei, Adrian Păunescu, a fost tot ce i s-a putut întâmpla mai frumos. Încă de la 4 ani a fost prezentă la spectacolele Cenaclului „Totuși iubirea”, unde recita o strofă și dansa legănat, pe ritmurile muzicii folk.
După regretabila dispariție a marelui poet, ca un omagiu adus acestuia, Ana-Maria a continuat să scoată revista „Flacăra lui Adrian Păunescu” și să bată țara în lung și-n lat, alături de fratele ei Andrei Păunescu și de Cenaclul „Totuși iubirea”. A creat, de asemenea, un proiect interesant în propria sufragerie, într-o atmosferă colocvială, „Folk la Unu’ – Sufrageria Artiștilor”, seri de folk, poezie, teatru, dialog, amintiri. Și tot în memoria poetului, în fiecare joi seara, o vreme, Ana-Maria a prezentat emisiunea de muzică folk, rock, pop, „Sala de așteptare”, la radio SmartFM.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.